Chiar dacă oficialii UE au încercat să evite momentul, să îl amâne sau măcar să îl denumească altfel, inevitabilul se produce astăzi: o parte dintre creditorii Greciei, publici şi privaţi, vor fi în situaţia de-a pierde aproximativ jumătate din bani.

“Aproximativ” este cuvântul cheie, care va fi negociat până în ultimul moment şi care va arăta exact noile raporturi de putere în cadrul UE. El ar putea fi mai aproape de poziţia Franţei, care cere iertarea a doar 40% dintre datorii, sau a Germaniei, care crede că 60% trebuie şterse.

Fiecare ţară are motivaţii foarte precise. Franţa încearcă să-şi apere băncile, care au cea mai mare expunere în faţa dezastrului grecesc după cele elene. Germania vrea, dimpotrivă, ca sancţiunea pentru cei care şi-au asumat riscuri cu un guvern risipitor să fie cât mai dureroasă. Un compromis stabilit la exact 50% ar putea sugera un echilibru perfect între cele două puteri europene. Însă, în realitate, este vorba cel mult despre un echilibru în cadrul unei noi uniuni, construită după model german. “Întrebarea cine ar putea accepta un model german a fost rezolvată de pieţele financiare. Discutăm despre detaliile şi amploarea măsurilor, nu de natura lor”, a spus fără echivoc un oficial german citat de Washington Post. Deocamdată este vorba de unul de rang secund şi de la adăpostul unui semi-anonimat prudent, însă senalul despre ce va urma este destul de clar.

Soluţia găsită pentru Grecia nu este împovărătoare în sine – datoria totală de 330 de miliarde de euro este uşor de suportat pentru Uniunea Europeană – însă deschide o adevărată Cutie a Pandorei. Toate popoare îndatorate şi care trebuie să suporte acum măsuri de austeritate se vor simţi îndreptăţite să ceară un tratament similar. Urmează câţiva ani de “hazard moral”, de posibile decizii proaste luate doar pentru că “se poate şi aşa”. Singura şa