Autorităţile doljene au depus coroane la Monumentul Eroilor, cu ocazia împlinirii a 67 de ani de la eliberarea României de sub ocupaţia nazistă
Festivităţile dedicate Zilelor Craiovei au debutat ieri cu ceremonialul militar-religios dedicat Zilei Armatei Române și organizat, ca în fiecare an, la Monumentul Eroilor din cimitirul Sineasca. Au luat parte reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene şi locale, ai instituţiilor craiovene, partidelor politice, veteranilor de război, dar şi cadre militare în rezervă şi retragere. După slujba de pomenire a eroilor neamului, reprezentanţii autorităţilor au marcat prin discursurile lor solemnitatea momentului.
„O viaţă de erou nu se cumpără“
„Pe 25 octombrie 1944, armata română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţia nazistă. Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut prin lupta eroică a circa 525.000 de militari români, angajaţi nemijlocit în luptă între 23 august și 25 octombrie 1944. Dintre aceştia, peste 58.000 au fost ucişi sau răniţi în luptă. Cu ocazia Zilei Armatei Române, se cuvine ca tuturor eroilor neamului şi veteranilor de război care au îndurat gloanţele şi vitregia războiului, celor care şi-au dat viaţa pentru libertatea, unitatea şi integritatea României să le aducem un călduros şi pios omagiu şi să le transmitem peste timp gândul de recunoştinţă veşnică“, a spus prefectul de Dolj, Nicolae Giugea.
În discursul său, primarul Craiovei a vorbit despre eroismul soldaţilor craioveni, căzuţi în luptă în teatrele internaţionale de operaţiuni, sub egida ONU şi NATO.
„Ce rămâne în urma unui militar căzut la datorie? Gloria eternă şi onorurile militare? Nu. Solda strânsă cu preţul sângelui şi rămasă familiei îndurerate? Nu. O viaţă de erou nu se cumpără, aşa cum un erou nu se plânge! Un erou se cinsteşte, iar noi avem datoria de a face asta nu numai la