Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2012, cu 5% mai mare

Publicat in Curierul, miercuri 26 octombrie 2011 ·

Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a avizat ieri, cu majoritate de voturi, proiectul bugetului Camerei pe anul 2012, acesta fiind cu 5% mai mare decât anul trecut, în sumă de 216,5 milioane lei, informează Mediafax. Secretarul general al Camerei, Gheorghe Barbu, le-a precizat deputaţilor din comisie că în buget sunt uşoare creşteri la cheltuielile de personal, dar că nu are în vedere creşterea salariilor, ci promovarea pe post a celor care au absolvit studii superioare. El a spus că a introdus în buget reparaţia scării monumentale de la intrarea principală, C1, a Palatului Parlamentului, precizând că treptele s-au degradat şi trebuie făcut ceva. Potrivit secretarului general, în buget este prevăzută şi repararea a 10 lifturi. "Am reparat cu ocazia AP NATO 10 lifturi din 20 câte are Camera şi ele nu mai pot fi "iscir-izate" şi trebuie să funcţioneze în condiţii normale", a spus el. La întrebările deputaţilor, Barbu a precizat că pentru repararea a 10 lifturi s-au cheltuit 2.300.000 lei, adică 50.000 euro pentru un lift, fiind înlocuită toată instalaţia de automatizare, cablurile, dar nu şi cabinele. El a spus că repararea lifturilor este necesară deoarece acestea nu sunt conform standardelor în vigoare, iar un lift nou ar costa 110.000-120.000 euro. În buget sunt prevăzute continuarea lucrărilor la parcajul subteran şi creşteri de sume faţă de anul trecut cu asistenţa socială, a mai spus Barbu. Deputaţii au ridicat probleme legate de achiziţionarea cauciucurilor de iarnă pentru maşinile din dotarea Camerei Deputaţilor, separarea cheltuielilor privind clădirea de cele cu parcul auto învechit, cazare. Barbu a spus că deputaţii pot cumpăra cauciucurile de iarnă din suma forfetară, iar acestea vor intra în inventarul instituţiei. După votul dat de deputaţii din comisie, Gheorghe Barbu a menţionat că, după dotarea minimă de calculatoare făcută cu ocazia AP

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 36 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 43 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°