Raiul afacerilor
Începerea unei afaceri presupune riscuri şi nesiguranţă, mai ales într-o perioadă economică atât de nefavorabilă, relatează it.lifestyle.yahoo.com. De ajutor în acest sens se poate dovedi „European Cities Monitor“, un raport elaborat de Cushman & Wakefield, care indică acele oraşe europene unde este mai convenabil să porniţi o afacere. Raportul, întocmit pentru al 22-lea an consecutiv, a fost realizat cu ajutorul a 500 senior executive din nouă state, care au analizat peste 36 de oraşe de pe Bătrânul Continent. Parametrii care au fost luaţi în considerare în evaluarea oraşelor au fost facilitatea de acces pe piaţă, disponibilitatea de resurse umane valide şi calitatea sistemului de telecomunicaţii. În urma analizării rezultatelor, s-a constatat că Londra, Parisul şi Frankfurtul sunt cele mai bune oraşe pentru a porni o afacere, ele deţinând acest primat încă din 1990, când a fost pentru prima dată lansat acest raport. Londra a obţinut primul loc la aproape toţi indicatorii: facilitatea de acces pe piaţă, calitatea sistemului de telecomunicaţii, disponibilitatea resurselor umane valide, transportul şi legăturile cu celelalte oraşe, cunoştinţe lingvistice, facilitatea de deplasare în interiorul oraşului. La rândul său, Parisul este prielnic cam din toate punctele de vedere, excepţie făcând însă tarifele „piperate“ pentru birouri şi clădiri. Clasamentul continuă cu Amsterdam şi Berlin, care au depăşit în top Barcelona şi Bruxelles, ce au coborât până pe locul şase, respectiv opt. Locul şapte în clasament este ocupat tot de un oraş spaniol: Madrid. Ultimele locuri în Top 10 sunt ocupate, în ordine, de Munchen, Germania, şi de oraşele elveţiene Zurich şi Geneva. De menţionat că Bucureştiul a cunoscut cea mai mare ascensiune din clasamentul general, urcând opt poziţii, până pe locul 27.
Raiul afacerilor
Începerea unei afaceri pr