Una dintre cele mai premiate formaţii ale Galaţiului, la orice disciplină, este trupa de dans Stance, formată exclusiv din amatori. Au mai multe titluri de campioni decât Oţelul şi, cu toate acestea, formaţia a fost înfiinată cu numai cinci ani în urmă.
Studenţii şi elevii de la „Stance" se pot mândri deja cu multiple premii la concursurile naţionale şi internaţionale, deşi au părăsit doar recent pubertatea.
În momentul realizării acestui material, trupa se pregătea pentru a participa la Festivalul de Naţional de Dans de la Sibiu, eveniment ce va avea loc pe 3 noiembrie.
Cezarina Crăiţă, una dintre cele mai vechi componente ale trupei „Stance" spune că totul a început ca o simplă joacă, iar ulterior această joacă s-a transformat într-o goană constantă după trofee.
„De fiecare dată încercăm să fim din ce în ce mai buni. Chiar dacă structura trupei s-a tot schimbat, iar printre noi s-au perindat cei mai buni dansatori din Galaţi, scopul a rămas mereu acelaşi", a explicat Cezz, aşa cum este poreclită dansatoarea.
Numai anul trecut Stance a adunat un număr impresionant de trofee la nivel naţional şi internaţional. Astfel, în 2010- locul întâi la European Students Dance Union (ESDU) Romania, locul cinci ESDU mondial, locul întâi la City Mall Bucureşti, locul trei la Hop Hop International Romania, locul întâi Street Heroes Bucureşti; şase locuri unu, un loc doi şi premiul pentru cel mai bun dansator la Festivalul de Dans Studenţesc Sibiu.
Toate aceste distincţii îi recomandă pentru un nou trofeu la Sibiu.
Antrenamentele celor de la Stance înseamnă în primul rând zâmbete, glume, muncă în echipă şi învăţare permanentă. Rămaşi fără un coregraf în adevăratul sens al cuvântului, componenţii trupei îşi concep singuri dansurile, costumele, dar şi recuzita.
Adunaţi într-una dintre