Vineri, 28 octombrie, actorii Maria şi Ghiţă Hibovschi, cei doi membri ai Teatrului Tandem, sărbătoresc cincisprezece ani de când colindă ţara prezentându-şi repertoriul în faţa publicului iubitor de teatru.
Pietrenii care vor să le fie aproape la aniversare o pot face dacă răspund invitaţiei de a fi prezenţi vineri seara, începând cu ora 19.00, la sala Teatrului de Joacă din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu".
Sunt invitaţi toţi acei care au în suflet arta dramatică, pentru ca, împreună cu Maria şi Ghiţă, să rememoreze cele nouă piese ale repertoriului lor, cinci pentru copii: „O bătaie ca-n poveşti", „Harap Alb, copilul străzii", „Pisica năzdrăvană", „Dănilă Prepeleac", „Tinereţe fără bătrâneţe", şi patru pentru adulţi: „Teatrul descompus - Omul Pubelă", „Sperietoarea", „Povestea Poveştilor" şi „Grotesque".
Teatru în spaţii neconveţionale la poalele Pietricicăi FOTOGALERIE
Maria şi Ghiţă afirmă, tot în tandem, că „în cei cincisprezece ani de activitate a noastră în această formulă, am jucat cele nouă piese de o mie cinci sute de ori pe scenele tuturor comunelor şi a aproape tuturor satelor din judeţ, precum şi în toate oraşele mari din ţară, dar şi în oraşe mai mici. Peste graniţe am fost doar în Republica Moldova, la Orhei şi la Chişinău".