Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFACERI ÎN FAMILIE LA CAPITALĂ Soţul consilierei Elena Cruceanu a încheiat două contracte de 100.000 de lei cu RADET

Publicat in Adevarul, miercuri 26 octombrie 2011 · ·

INCOMPATIBIL Soţul consilierului Elena Cruceanu de la Primăria Capitalei a încheiat două contracte în valoare de 30.000 de euro cu RADET, instituţie care se află în subordinea municipalităţii

Afacerile se fac în familie la Primăria Capitalei sau cel puţin aşa reiese dintr-un raport întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cu privire la starea de incompatibilitate a consilierului general Elena Cruceanu. Potrivit raportului, soţul funcţionarei deţine o firmă care a încheiat două contracte cu Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET) în 2009 şi 2010. RADET-ul se află chiar în subordinea municipalităţii, unde doamna Cruceanu reprezintă interesele Capitalei, teoretic.

Contract semnat în Ajunul Crăciunului

Firma Con Civitas SRL, al cărei asociat şi administrator este Adrian Cruceanu, a prestat servicii pentru cele şapte centrale termice ale instituţiei care furnizează apa caldă în Bucureşti pentru proiectare, instalaţii de ventilaţie şi eliminare noxe, în cazul primului contract semnat în decembrie 2009, chiar în ajunul Crăciunului, în valoare de 56.000 de lei (aproximativ 14.000 de euro). Cel de-al doilea contract, în valoare de 55.650 de lei (aproximativ 13.500 de euro), a fost semnat la 29 noiembrie 2010 pentru „automatizare de secţie şi avertizare pentru seism şi incendiu“.

Societatea comercială Con Civitas SRL datează de la începutul anilor ’90. Imediat după ce a câştigat contractele cu primăria, firma a început să aibă un trend ascendent. În 2008, firma avea o cifră de afaceri de 800.000 de lei (aproximativ 200.000 de euro) şi mergea pe minus, având cheltuieli de peste 1,2 milioane de lei (aproximativ 300.000 de euro). Anul următor, compania a avut o cifră de afaceri de 1,27 milioane de lei (310.000 de euro) şi cheltuieli de aproximativ 1,2 milioane de lei (aproximativ 309.000 de euro), având un profit de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 36 minute
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 56 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Dalai Lama speră că va trăi mai mult de 130 de ani

News.ro acum 32 minute
Dalai Lama, care duminică împlineşte 90 de ani, a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani, în timp ce speculaţiile în legătură cu numirea succesorului său sunt în plină desfăşurare, relatează Reuters şi AFP. Liderul spiritual al budismului ti

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum 29 minute
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 2 ore
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°