Holzindustrie Schweighofer, afacere controlată de puternicul om de afaceri austriac Gerald Schweighofer, a devenit anul trecut cel mai mare jucător din industria lemnului, depăşindu-i atât pe ceilalţi concurenţi austrieci, Kronospan şi Egger, dar şi pe Romsilva, care administrează pădurile deţinute de stat şi care până în 2010 avea supremaţia pe această piaţă.
În această industrie toate cele trei firme austriece au afaceri de peste 100 mil. euro pe piaţa locală, iar Egger a fost ultima dintre firmele care au depăşit acest prag.
Holzindustrie Schweighofer a avut o cifră de afaceri de peste 300 mil. euro, iar anul 2010 a fost extrem de bun pentru antreprenorul austriac, acesta reuşind să aibă un plus de 100 mil. euro al businessului, potrivit unei analize a ZF pe baza datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Totodată, compania se află în topul primelor zece companii din economie cu cele mai mari profituri de anul trecut, potrivit unei analize a ZF. Anul a fost bun şi din punctul de vedere al profitabilităţii, indicator care a atins 70 de milioane de euro, ceea ce corespunde unei marje a profitului de 22%.
Dacă la afacerile acestei entităţi juridice se adaugă şi celelalte două firme pe care austriacul Gerald Schweighofer le operează în România, Holzindustrie Schweighofer Baco şi Holzindustrie Schweighofer Panels, rezultă că businessul său în România se apropie de 350 de milioane de euro, iar profitul de 74 de milioane euro.
Potrivit datelor de pe site-ul propriu, Holzindustrie Schweighofer operează fabrici în două locaţii, la Sebeş şi Rădăuţi.
Omul de afaceri mai deţine în România şi o fabrică de panouri Baco (panouri din lemn masiv folosite în industria mobilei) şi una de panouri încleiate (pentru magazinele de tip do-it-yourself), acestea fiind însă înregistrate pe firme separate. Austriacul mai investeşte şi în păduri,