Producătorul de acumulatori auto Rombat Bistriţa, o afacere controlată de antreprenori români, a anunţat că va creşte livrările la export odată cu semnarea unor noi contracte cu clienţi din Africa de Sud şi Orientul Mijlociu.
Potrivit reprezentanţilor companiei bistriţene, primele livrări de baterii auto au fost făcute deja pentru clienţi din Africa de Sud, iar recent a fost semnat un nou contract cu o firmă din Liban. În prezent, producătorul bistriţean livrează la export pentru clienţi din 25 de ţări, printre care Germania, Franţa, Spania, Grecia, Slovacia, dar şi Rusia, Maroc şi Senegal. Cele mai importante creşteri ale exportului s-au înregistrat pe piaţa germană, care a reprezentat 15% din volumul total livrat la extern în primele trei trimestre ale anului.
Rombat a produs în primele nouă luni ale anului 1.540.440 de baterii, din care 925.523 pentru piaţa externă. Cifra de afaceri înregistrată în primele nouă luni ale acestui an a fost de peste 52 mil. euro, cu circa 20% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2010, iar peste 33 mil. euro din totalul afacerilor au fost exporturile. Anul trecut livrările pe pieţele externe au adus companiei 37,4 mil. euro.
Potrivit conducerii companiei, în perioada ianuarie-septembrie 2011, exporturile Rombat au crescut cu circa 40% faţă de intervalul similar din anul trecut. Anul trecut, Rombat a realizat o cifră de afaceri de 66,6 mil. euro. În 2010, livrările au depăşit nivelul de
2,1 milioane de baterii auto, iar pentru 2011 compania şi-a stabilit ca ţintă vânzarea a 2.260.000 de acumulatori auto.
La finalul anului trecut, Rombat Invest (companie controlată de 50 de persoane fizice) deţinea 58,16% din titlurile Rombat SA, Dorel Goia 18,93% din acţiuni, Acumulatori Invest 3,7% din titluri, SSIF Broker 3%, Trebela Limited 2,4%, restul de 13,6% din titluri fiind deţinute de alţi acţionari.
Ce ma