Firmele de paza private, haitele de caini, "anumite zone din Sectorul 5", precum si populatia "de nationalitate asiatica" din Capitala sunt cateva dintre problemele peste care au dat recenzorii din Bucuresti la recensamantul populatiei si locuintelor 2011 conform spuselor prefectului Capitalei, Mihai Cristian Atanasoaei. Potrivit datelor centralizate pe 25 octombrie si prezentate de autoritati, Bucurestiul are cel mai scazut procent la recensamantul populatiei cu circa 35%. Vezi in text si cum haosul imobiliar din Cluj-Napoca pune probleme recenzorilor.
Descarca fisierul audio in format MP3
"La nivel de tara, cu recensamantul suntem undeva spre 47%. La nivelul Bucurestiului ritmul este ceva mai scazut, dar cred ca astazi se va depasi la nivel de tara procentul de 55% si de 40-42% in Bucuresti. Ritmul este unul pe care dorim sa-l acceleram", a declarat secretarul de stat in MAI, Gheorghe Emacu.
Potrivit datelor centralizate pe data de 25 octombrie, cele mai scazute procente la recensamantul populatiei il au Bucurestiul cu circa 35%, Ilfov cu circa 40%, urmat de Constanta, Caras Severin si Timis. La polul opus se afla judetele Valcea, Covasna, Bihor, Brasov si Bistrita Nasaud, la toate inregistrandu-se procente de peste 50%.
Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atanasoaei, a precizat ca recensamantul in Bucuresti este mai in urma fata de media nationala pentru ca in Capitala densitatea populatiei este mult mai mare, dar si din cauza unor probleme cu care s-au confruntat recenzorii zilele acestea.
"Spre exemplu, sunt zone rezidentiale in Capitala care sunt pazite de firme de paza private. Firmele de paza private nu permiteau accesul recenzorilor in cartierul rezidential, lucru absolut nelegal. Motiv pentru care, astazi, am dispus politiei sa mearga si sa deblocheze aceste situatii", a declarat Atanaso