* ancheta poliţiei încă nu a dus la identificarea autorilor incendierii de vineri dimineaţă * administratorii clubului nu au reuşit să refacă în totalitate faţada distrusă de foc
În timp ce ancheta Poliţiei bate pasul pe loc, administratorii Clubului "Bamboo" încă nu au reuşit să refacă faţada care a ars, vineri dimineaţă, în urma unui incendiu provocat intenţionat, într-un atac de tip mafiot. Momentan, porţiunile arse au fost acoperite cu folie poliplan, pentru ca urmele incendiului să nu mai iasă în evidenţă, iar în locul uşilor termopan se află nişte draperii. "Am făcut comandă pentru uşi şi pentru plăci de aluminiu alucobond, ca să le înlocuim pe cele distruse de foc. Fiind de culoare neagră, aşa cum ne obligă franciza «Bamboo», acestea se obţin mai greu. Eu sper ca până la sfârşitul săptămânii să aducem faţada la aspectul de dinainte de incendiu. Până atunci, clubul îşi va continua activitatea în mod normal", ne-a declarat Cătălin Serghei, administratorul Clubului "Bamboo" Brăila. Acesta ne-a spus că, în total, reparaţiile vor costa circa 600 milioane de lei vechi, chiar dacă focul nu a provocat pagube decât în exteriorul clubului. După finalizarea lucrărilor, administratorii intenţionează să încheie o asigurare pentru club, pentru a se pune la adăpost în eventualitatea altor atacuri. Cei de la "Bamboo" spun că, înainte de incidentul de vineri, au primit ameninţări mai mult sau mai puţin directe, din partea lumii interlope.
Reamintim că localul administrat de Serghei a fost ţinta unui atac iniţiat de doi indivizi. Camerele de supraveghere i-au surprins pe aceştia cum au aruncat două pungi pline cu material inflamabil, pe uşa clubului, după care au dat foc. Cei doi aveau glugi trase pe cap, astfel că identificarea lor se dovedeşte a fi destul de dificilă. Până ieri, Poliţia încă nu reuşise să prindă niciun suspect. "Ancheta se află în derula