Germanul Joachim Reuling este maistru berar, degustător profesionist, arbitru la competiţiile internaţionale de bere. Acesta s-a mutat la Timișoara, orașul care se mândrește cu prima fabrică de bere de pe actualul teritoriu al României.
Joachim Reuling s-a născut în 1974 într-o zonă viticolă, la 14 ani a făcut primul vin de miere, la 18 ani a făcut prima bere, iar după bacalaureat a fost școlarizat doi ani la Kirner Brauerei și a studiat apoi la Universitatea Tehnică München-Weihenstephan ca să devină maistru berar.
După studii a lucrat câțiva ani ca maistru berar, iar din 2009 este timișorean. Povestea este una oarecum amuzantă. S-a cunoscut cu doi timișoreni care trăiau în Germania, iar el maistru berar la Schneider Weisse.
“Olivia și soțul ei au hotărât să se întoarcă în România și într-o seară la un pahar de bere, au spus printre puținele lucruri pe care le regretă este faptul că nu vor avea bere bună acasă. Ne-am hotărât că nu putem să îl lăsăm să sufere. Nu mi-a fost deloc greu să părăsec Germania”, povestește Joachim Reuling, care are o afacere cu bere germană la Timişoara.
Vezi galerie foto cu degustătorul de bere german
Vine dintr-o țară unde există cultura berii, într-un oraș care se poate lăuda cu prima fabrică de bere de pe actualul teritoriu al României. Joachim a găsit însă multe carențe în ce privește băutul berii la Timișoara.
“Singura cultură a berii din Timișoara este faptul că toată lumea îți povestește că aici se află cea mai veche fabrică de bere din țară. În rest berea se bea mult prea rece, se beau în general beri internaționale plictisitoare. Berea se bea în pahare necorespunzătoare, spuma nu corespunde așteptărilor unui băutor german... din acest punct de vedere mai sunt multe de făcut. Diferența între băutorii de bere constă în faptul că germanul pune mai multă valoare pe cultura ber