E o carte micuţă, de nici 130 de pagini, dar plină de învăţături.

„Cum să lecuieşti un fanatic" (Editura Humanitas, 2007) adună câteva eseuri memorabile ale scriitorului israelian Amos Oz, cel care toată viaţa s-a străduit să răspundă la întrebarea: cum ar putea convieţui evreii israelieni şi arabii palestinieni în bună pace?

Pornind de la acest diferend istoric, Oz caută sursele fanatismului în ambele tabere. Când vorbeşte despre evrei, parcă i-ar descrie pe români! Anarhici, contradictorii, atotştiutori, incapabili să accepte că şi altul poate avea dreptate. Un fragment din cartea lui Amos Oz poate fi un bun remediu împotriva fanatismului de orice fel.

„Eu vin dintr-o ţară în care toţi discută despre tot, de ce n-aş face-o şi eu? Vin dintr-o ţară în care fiecare şofer de taxi ştie perfect cum să conducă ţara şi planeta, de ce n-aş şti şi eu? Dacă promiteţi că nu-mi veţi interpreta rigid vorbele, o să vă spun că Israelul nu e o ţară sau o naţiune. E o colecţie de dispute aprige şi zgomotoase, un nesfârşit seminar stradal. Fiecare argumentează, fiecare ştie mai bine ca oricine. Există un filon de anarhie nu doar în Israel, zic eu, ci şi în moştenirea culturală evreiască. Nu degeaba evreii n-au avut niciodată papă, şi nici n-ar putea avea. Dacă s-ar găsi cineva care să se proclame papă al evreilor, fiecare s-ar apropia de el şi l-ar bate pe spate, zicând: «Hei, salut, papă, nu mă cunoşti, nu te cunosc, dar bunicul meu făcea afaceri cu unchiul tău pe când eram la Minsk sau la Casablanca, aşa că ţine-ţi gura cinci minute şi lasă-mă să-ţi explic, o dată pentru totdeauna, ce vrea cu adevărat Dumnezeu de la noi».

Apropo, acest lucru este adânc înrădăcinat în cultura evreiască. De la începutul începuturilor. Evreii au dintotdeauna obiceiul de a se contrazice. Nu întâmplător întotdeauna doi evrei se contrazic pe orice temă - de fapt, e greu să găseşti