Dan Obădău, actualul şef al uzinei, spune că foştii directori au atras falimentul companiei. Actuala conducere a societăţii UCM Reşiţa face dezvăluiri incendiare şi în premieră despre situaţia dificilă în care se află uzina la ora actuală.
Asta după ce Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda şi-au pus demisiile pe masă, iar acum conduc propria afacere, desprinsă tot din patrimoniul istoricei uzine. Cheltuielile improprii pentru imaginea societăţii, în valoare de zeci de milioane de lei, şi neplata la timp a datoriilor la stat le-au reactivat ucemeriştilor şi creanţele istorice, care au fost şterse de statul român la momentul privatizării cu condiţia ca uzina să nu mai facă altele noi. Asta înseamnă că 170 de milioane de lei trebuie să ajungă în conturile ANAF, care periodic le pune poprire pe conturi.
Datorii istorice
„La momentul preluării uzinei, am descoperit o serie de cheltuieli improprii, de care uzina nu avea nevoie. Am retras dreptul de folosinţă al zecilor de autoturisme, care erau inscripţionate cu «UCMR, Number one». Este ridicol să te mai numeşti numărul unu, atunci când cazi în divizia a doua“, a spus directorul general al UCM Reşiţa, Dan Obădău.
În plus faţă de investiţiile făcute anapoda, actuala conducere s-a declarat surprinsă de utilităţile date gratuit unor firme, care apoi percepeau comisioane uzinei pentru serviciile prestate. „Uzina s-a ales doar cu datorii din toată această afacere. Mai mult decât atât, începând cu data de 1 septembrie 2009, societatea nu şi-a mai plătit datoriile, pe motiv că nu dispune de sumele respective. În acest context, înţelegerea cu statul român a picat, iar UCM Reşiţa s-a mai ales şi cu o datorie istorică de 180 de milioane de lei, care a fost reactivată de pe urma nerespectării contractului de privatizare în totalitate“, a precizat directorul.
Situaţia nu ar fi atât de complicat