Lumea se vede altfel de la opt mii de metri. Alex Găvan, alpinistul român în vârstă de 29 de ani, a mai cucerit un vârf din Himalaya şi a filmat experienţa. Sus, pe acoperişul lumii, Pământul e o simfonie în culori pure, întreruptă doar de foşnetul vântului.
Pentru Alex, priveliştea nu e nouă, dar de data asta a ales s-o împartă cu noi, cei care trăim doar un pic mai sus de nivelul mării. Alex, care tocmai s-a întors din expediţia pentru cucerirea vârfului Manaslu (8.156 de metri), din munţii Himalaya, este la al patrulea optmiar cucerit.
În octombrie 2006, la doar 24 de ani, el devenea cel mai tânăr alpinist român care a reuşit ascensiunea unui vârf de peste 8.000 de metri – Cho Oyu (8.201 metri, a doua ascensiune românească a vârfului).
Citeşte şi:
FOTOGALERIE Alex Găvan, de patru ori pe acoperişul lumii! Vezi cum arată lumea de la opt mii de metri!
Anterior şi-a mai trecut în palmares încă trei optmiari: Gasherbrum I (de 8.080 de metri, în iulie 2007, în premieră românească), Makalu (de 8.485 de metri, în mai 2008, în premieră românească) şi Manaslu (de 8.156 de metri, în octombrie 2011, a doua ascensiune românească).
Interesant este faptul că Alex refuză să urce cu mască de oxigen, ceea ce presupune o lungă aclimatizare şi o condiţie fizică foarte bună. În plus, alpinistul de 29 de ani nu foloseşte şerpaşi, adică acele călăuze montane locale care îţi uşurează ascensiunea.