Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbatere cu Institutul pentru Politici Publice la CJ Dâmboviţa

Publicat in Adevarul, joi 27 octombrie 2011 ·

Institutul pentru Politici Publice (IPP) în colaborare cu Ministerul Afacerilor Europene (MAEur) şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa organizează vineri, dezbaterea cu tema, "Implicaţiile Strategiei Europa 2020 pentru dezvoltarea locală durabilă - Actori, politici publice prioritare, oportunităţi".

Evenimentul, deschis de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, urmăreşte crearea unui mediu propice dezbaterii cu privire la priorităţile de finanţare din următorul ciclu de programare financiară al UE 2014 -2020 plecând de la direcţiile majore de acţiune menţionate în Strategia Europa 2020. Dialogul cu factorii de răspundere de la nivel local este privit, astfel, ca pe un mijloc de identificare a principalelor teme prin promovarea cărora România îşi poate aduce contribuţia la adoptarea următoarelor decizii de către organismele europene.

Provenind din sectoare cheie de activitate, participanţii au astfel posibilitatea să contribuie în mod direct la un proces de dezbatere europeană derulat în toate ţările membre, scopul ultim fiind acela al alinierii politicilor publice din România la angajamentele pe care ţara noastră şi le-a asumat. Evenimentul se constituie în acelaşi timp într-un semnal cu privire la nevoile de dezvoltare din plan local pe care autorităţile române ar trebui să le promoveze şi la nivel european, pentru a fi incluse în priorităţile de finanţare aferente perioadei 2014 - 2020.

Discuţiile despre direcţiile strategice de finanţare la nivelul Uniunii vor pleca de la prezentarea, de către IPP, a unei evaluări regionale referitoare la investiţiile şi proiectele finanţate din fonduri structurale aflate deja în derulare în Regiunea Sud-Muntenia, judeţul Dâmboviţa fiind de altfel unul dintre judeţele cu cea mai mare rată de absorbţie.

Având în vedere abordarea multisectorială, la dezbatere participă reprezentanţi ai autorit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 52 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 31 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Rezultatele inițiale ale examenului de Titularizare 2025 se afișează astăzi. Când se pot depune contestațiile

Mediafax acum 23 minute
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe pla

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°