După scurgerea primei jumătăţi a perioadei alocate Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor (adică până la sfârşitul zilei de marţi, 25 octombrie), recenzorii din Sălaj trecuseră prin 59.060 de locuinţe, ceea ce reprezintă 57,95 la sută din totalul estimat de locuinţe existente în judeţ. Procentul din Sălaj este cu mai bine de un punct mai mare decât media înregistrată la nivel naţional, de 56,74 la sută.
Potrivit Comisiei Judeţene, cei mai harnici recenzori sunt cei din comuna Rus, care au acoperit deja 77,94 la sută din locuinţe. Umrează cei din Pericei, cu 75,41 la sută, şi cei din Creaca, unde au fost recenzate 75,22 la sută dintre gospodării.
La polul opus este comuna Camăr, care este cu 15 procente sub media pe judeţ (42,42 la sută). Nu cu mult mai bine stă nici comuna Plopiş (43,64 la sută) şi nici comuna Dragu (45,72 la sută).
Vezi AICI clasamentul complet.