Conducerea Senatului l-a convocat, joi, pe premierul Emil Boc, printre subiectele discutate fiind bugetul de 2012. Boc s-a dus, dar n-a găsit pe nimeni.
Conducerea Senatului i-a adresat, luni, premierului Emil Boc o invitaţie pentru a se întâlni joi cu Biroul Permanent, însă, în lipsa unei confirmări de participare, BP nu s-a întrunit, prim-ministrul venind totuşi la Senat şi plecând după câteva minute, după ce nu i-a găsit pe senatori.
Surse din staff-ul tehnic al Senatului susţin că invitaţia adresată premierului Emil Boc de a participa la o întâlnire cu membrii Biroului Permanent a fost făcută luni, cu propunerea ca reuniunea să se desfăşoare joi, la ora 10.00, dar că nu s-a primit un răspuns oficial la această invitaţie.
Prezenţa premierului Boc la Senat a fost anunţată oficial presei cu aproximativ 10 minute înainte de ora sosirii acestuia. Participarea premierului la întâlnirea solicitată de BP al Senatului ar fi urmat să vizeze evoluţiile economiei româneşti.
Ulterior acestui anunţ al Guvernului, unii dintre membrii Biroului Permanent, precum şi lideri ai unor grupuri parlamentare de la putere şi de la opoziţie au spus că BP al Senatului nu a fost convocat în ziua de joi pentru a exista o astfel de întâlnire cu premierul.
Reprezentanţi ai Guvernului au comunicat presei că premierul Emil Boc a mers la întâlnirea cu Biroul Permanent al Senatului, dar nu i-a găsit pe membrii BP şi nici pe preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi în consecinţă a plecat.
Surse din Senat spun de asemenea că Boc a mers la grupul PDL, unde nu erau prezenţi senatori.