Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul ia în calcul îngheţarea salariilor şi a pensiilor

Publicat in Curierul, joi 27 octombrie 2011 ·

Guvernul ia în calcul elaborarea unui proiect de buget pentru anul viitor care să nu includă nicio majorare de salarii şi pensii cel puţin până în al doilea semestru din 2012, datele economice urmând să fie reanalizate la finele lunii iunie pentru eventuale creşteri în partea a doua a anului viitor. "Una dintre variantele luate în calcul cu grad mare de posibilitate este ca proiectul de buget pentru anul viitor să nu includă pentru început, cel puţin până în semestrul II, nicio majorare de salarii şi pensii, urmând ca la sfârşitul lunii iunie 2012 să fie efectuată o nouă analiză a situaţiei economice, pe baza căreia să se decidă dacă pot fi aplicate în lunile rămase astfel de majorări, în funcţie de prognoza de venituri de la acel moment", au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. Potrivit acestora, recomandarea transmisă Guvernului de către Comisia Europeană (CE), pe "căi neoficiale", este ca proiecţia bugetară să fie construită pe o creştere economică de circa 2% din PIB şi un deficit sub 3% inclusiv pierderile companiilor de stat.

Legea responsabilităţii fiscale interzice efectuarea de majorări salariale cu şase luni înainte de alegeri, dar Guvernul ar putea justifica o eventuală derogare de la lege în 2012, an electoral, prin faptul că în cazul bugetarilor nu este vorba de majorări, ci de recuperări de salarii. O primă derogare de la Legea responsabilităţii fiscale a fost decisă de Guvern în vara acestui an, când cheltuielile la bugetul general consolidat au fost majorate pentru alte capitole decât cele privind plata serviciului datoriei publice şi a contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene. Premierul Emil Boc a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că bugetul pentru anul viitor va include politici raţionale, fiind foarte puţine şanse pentru o reducere a contribuţiilor de asigurări sociale, în timp ce o majorare a salariilor pentru bug

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – PSD, cei mai mulţi primari în judeţul Buzău, respectiv 76 / PNL are zece primari, iar USR unul

News.ro acum o ora
PSD a câştigat în judeţul Buzău cele mai multe mandate de primar la alegerile locale din 9 iunie. Conform numărătorii paralele a social-democraţilor, formaţiunea a obţinut 76 de mandate de primar, PNL a obţinut 10 mandate, iar USR un mandat, la Prim

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

George Simion: Sâmbătă, congres AUR pentru alegerea candidatului la prezidenţiale / Despre candidatură: Este o posibilitate. Tot mai mulţi colegi îmi propun acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat că sâmbătă va avea loc congresul pentru alegerea candidatului la prezidenţiale. ”Vrem să ne batem cu acest sistem comasat nedemocratic”, a spus Simion. El a precizat, despre intrarea în cursa pentru prezid

Cod roşu de vijelie puternică, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni medii şi mari, în judeţul Satu Mare

News.ro acum o ora
Cincisprezece localităţi din judeţul Satu Mare se află, luni după-amiază, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie puternică, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni medii şi mari.

VIDEO Dominic Fritz: Îmi asum o candidatură la preşedinţia USR / România are nevoie de un președinte de dreapta

HotNews acum o ora
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a afirmat luni că îşi asumă o candidatură pentru preşedinţia USR la următorul congres al formaţiunii. Decizia vine în contextul în care Cătălin Drulă a anunțat astăzi că demisioneză de la conducerea USR, în urma „

Viorel Moldovan este noul preşedinte al FC Rapid

Mediafax acum o ora
„Sunt mândru şi onorat să fiu preşedintele acestui club, cu o istorie senzaţională în spate, un club important în fotbalul românesc. Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu sta

Alegeri electorale 2024 Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Câte mandate au prins celelalte partide?

Ziua Constanta acum 2 ore
Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Partidul SOS a trecut de pragul de 5% la alegerile europarlamentare, după centralizarea a 97,87% de voturi. Alianța PSD-PNL va avea 19 europarlamentari, AUR – 6, Alianța Dreapta Unită va a

Ciolacu: Va fi o reformă fiscală. Nu vorbim de noi taxe. Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la alimente şi medicamente

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că va fi făcută o reformă fiscală, însă nu va fi vorba de noi taxe. „Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la a

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum 4 ore
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Avioanele F-16 şi bazele lor din afara Ucrainei, ţinte pentru Rusia dacă efectuează misiuni de luptă – RIA

G4Media acum o ora
Avioanele de luptă F-16 şi aerodromuri militare din afara Ucrainei unde se vor baza acestea vor deveni ţinte legitime pentru Moscova dacă vor lua parte la misiuni de luptă împotriva forţelor ruse (în Ucraina), a transmis luni agenţia de presă de sta

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/28°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°