Fiul lui Octavian Grecu a fost ridicat de poliţie împreună cu alte patru persoane, prieteni de-ai acestuia, pentru trafic de persoane. "Butoane" a fost implicat în cazul baschetbalistului american Chauncey Hardy, decedat în urma unei altercaţii într-un bar.
Ionuţ Tănăsoaia, zis şi Gypsy Gipsanu, cel care l-a lovit pe sportiv, este un apropiat al lui Florin Grecu. Acesta din urmă este fiul lui "Butoane", care a fost audiat împreună cu alt frate, Ştefan Grecu, zis Căpăţână, în dosarul americanului Hardy. Ionuţ a fost arestat pentru 29 de zile, sub acuzatiile de lovituri cauzatoare de moarte, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice.