Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câţi romi au murit în Holocaust?

Publicat in rfi, joi 27 octombrie 2011 ·

Aproape 30 de tineri din Germania, Spania, Ucraina, România şi Serbia participă săpămâna aceasta la un program care are ca temă genocidul împotriva romilor comis în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Proiectul finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune şi Europeans for Peace constă în organizarea unor vizite la unele dintre lagărele de concentrare naziste din Germania şi Polonia, dar şi din teritoriile unde au fost deportaţi romii din România, în Transnistria.

Liliana Simionescu se afla la Hanovra unde a început prima etapă a programului şi a discutat cu Adrian Furtună, coordonator de proiect la Policy Center for Roma and Minorities.

Adrian Furtună: "Este un proiect în care sunt implicate organizaţii din România, din Germania, Spania, Ucraina şi Republica Moldova. Din partea fiecărei organizaţii, cum ar fi Policy Center for Roma and Minorities participă câte opt tineri, dintre care şase tineri cu vârsta până în 21 de ani, romi şi ne romi. Aceştia sunt însoţiţi de doi lideri în ideea de a învăţa în cadrul acestui seminar mai multe despre Holocaust cu accente spre ceea ce s-a întâmplat în rândul populaţiei rome."

Rep: Până la urmă vorbim de tineri care vin timp de o săptămână aici la Hanovra să înveţe despre Holocaust. Înţeleg că există şi un program în care tinerii sunt duşi să vadă un lagăr de concentrare?

Adrian Furtună: "Bineînţeles. Ne aflăm în a treia zi din cadrul acestui seminar, vom vizita lagărul din Bergen-Belsen. Am avut o sesiune în care le-am oferit câteva informaţii generale despre ceea ce s-a întâmplat în rândul populaţiei roma aici în Germania dar şi în ţările satelit ale Germaniei naziste în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Vrem să vedem cu ochii noştri cum arată un lagăr de exterminare, mai ales în condiţiile în care majoritatea tinerilor care participă în acest proiect nu au văzu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°