Foto: OCTAV GANEA / MEDIAFAX Aceştia sunt Cornel Şfaiţer, Marian Rusen, Ştefan Stana, Cristi Bobar, Paul Costaş, Marian Pălărie, Marius Stan şi Octavian Goga, toţi fiind învinuiţi de abuz în serviciu. Azi, va fi audiat preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal , Dumitru Dragomir, iar mâine, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu. Vasile Avram şi Sorin Ţerbea, fiind reţinuţi încă 60 de zile, vor fi audiaţi separat. Reprezentantul cluburilor de Liga a 3-a, Ştefan Stana, a fost destul de tranşant în declaraţii, spunând că el nu a făcut nimic ilegal. „Din punctul meu de vedere am luat o decizie corectă atunci.
Îmi asum votul, pentru că Universitatea Craiova a încălcat statutele şi regulamentele FRF. Mircea Sandu nu ne-a spus niciodată votaţi aşa că aşa vreau eu”, a declarat Stana, care nu a venit însoţit de avocat. Marian Rusen, reprezentantul cluburilor din Liga a 2-a, a ieşit foarte repede din sediul DNA, avocatul său făcând o scurtă declaraţie: „Ne-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea de abuz în serviciu şi ni s-a dat termen două săptămâni pentru pregătirea apărării. Nu am văzut materialul de învinuire”. Un alt reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a, Cristi Bobar, care avea mai mult gândul la nunta sa, care va avea loc peste două zile, decât la ceea ce se întâmplă. „Mi s-a spus că a început urmărirea penală şi că sunt acuzat de abuz în serviciu. E neplăcut că acum, înainte de nuntă, mi se întâmplă aşa ceva. Am vorbit şi cu naşu’ (n.r. – Cristi Borcea) şi mai glumeam că el nu a fost la şedinţa aia. Să ştiţi că, dacă ar trebui, tot aşa aş vota”, a spus Bobar. Paul Costaş, reprezentantul cluburilor de copii şi juniori, nu a vrut să dea nici o declaraţie. Mai concret, cu toţii au fost rechemaţi la DNA pe data de 9 noiembrie, fiind învinuiţi de abuz în serviciu.
Foto: OCTAV GANEA / MEDIAFAX Aceştia sunt Cornel Şfa