Statul ungar a recuperat acţiunile MOL pe care OMV le-a vândut ruşilor şi caută să joace un rol în energia regiunii. De ce, invers, guvernul român se străduieşte să vândă şi ce mai are dintr-un Petrom deţinut majoritar de aceeaşi companie austriacă?

În contextul turbulenţelor de pe pieţele mondiale de capital, care au evaporat miliarde de dolari din valoarea companiilor, eroarea guvernului român de a nu-şi fi vândut participaţia reziduală la Petrom este cu atât mai condamnabilă. România a avut aproape 400 de milioane de euro pe masă din partea investitorilor pentru cele zece procente din Petrom – şi nu a dorit să vândă, dintr-un amestec de amatorism şi autosuficienţă. Astăzi, şi dacă ar vrea să vândă, mă îndoiesc că ar mai putea primi jumătate din aceşti bani. Acest eşec de proporţii este, din păcate, doar ultimul exemplu al unei atitudini generale a administraţiei româneşti: aceea de dezinteres plenar faţă de mai binele societăţii. Privatizăm pentru că nu avem altă soluţie de a servi mai bine interesul public.

Statul prost

Statul român a demonstrat în ultimele două decenii că este incapabil să gestioneze activele economice eficient şi în interesul contribuabilului, al societăţii. Istoric, în România - practic în toate ţările lumii, cu puţinele excepţii ale câtorva democraţii consolidate şi cu instituţii funcţionale - statul-proprietar a fost şi este distrugător de valoare economică, este, de fapt, inamicul interesului public. Statul-proprietar acţionează aproape reflex doar în interesul partizan al unor grupuri restrânse care căpuşează în felurite moduri companiile publice, sufocându-le financiar şi drenându-le resursele investiţionale. Asta la nivel operaţional, pentru că sugrumarea proprietăţii de stat se face cu bună ştiinţă şi la nivelul conducerii manageriale: companiile de stat sunt atât sinecuri nesimţite pentru tot felul de filfizoni şi lip