Există momente în istoria marilor echipe, ca Manchester, în care acestea încearcă să se sinucidă

În mod tradiţional, anihilarea şi umilirea cu şenila sînt un privilegiu şi un monopol german. Tot ce se întinde în intervalul de coşmar cuprins între 3 şi 8-0 presupune o echipă germană oarecum nemulţumită de victoria simplă şi foarte atrasă de măcelul ritual. Cu toate astea, Manchester City n-a jucat nemţeşte, nu are nici picior de neamţ în echipă şi nu şi-a dorit altceva decît o victorie simplă în meciul cu Manchester United. Între timp, zisul meci şi deja celebrul 1-6 au devenit un punct de referinţă şi o anume zi în cariera monumentală construită de Sir Alex Ferguson. Mai precis şi după propriile declaraţii: “Cea mai neagră zi din viaţa mea de antrenor”. Am încheiat citatul şi autoincriminarea lui Ferguson.

Adevărul e că toată lumea are periodic şi nu izolat cîte o “cea mai neagră zi din viaţa mea” de: antrenor, atacant, lăcătuş, poştaş, editorialist sau IT-ist. Cu excepţia lui Piţurcă Victor, omul care a făcut din cea mai neagră zi un anotimp permanent pentru el şi, mai ales, pentru suporterii echipelor pe care susţine că le antrenează.

Manchester United a luat o bătaie soră cu moartea şi geamănă cu comedia. Nu e, de fapt, nimic sinistru în acest gen de anihilări fără rest. United rămîne o echipă foarte bună, cu observaţia că după isprava din meciul cu City a revenit la sol pentru a face cunoştinţă cu relieful. În schimb, e mult mai puţin limpede dacă Manchester City e o echipă mare sau doar o trupă în formare care a prins o zi mare, în timp ce adversarul s-a lipit de o zi neagră. E greu de crezut că după 6-1 s-a născut o viitoare mare echipă. Ceva lipseşte. Ceva ce nu vine cu scorul sau cu investiţia.

Presa engleză a trecut la demolarea minuţioasă a fenomenului istoric United şi asta spune ceva despre declinul acut al inteligenţei media. Sur