Nicolae Popa (80 de ani) a rezistat fără compromis violenţei, promisiunilor şi torturilor. Nimic nu l-a mişcat, nimic nu l-a îndoit, nimic nu l-a făcut să renunţe la lupta împotriva comunismului. A suferit enorm, dar nu are niciun regret. Schingiuirile de tot felul nu i-au schimbat sentimentele: iubirea de Dumnezeu şi de neam.
Totul a început în anii 1946. Era elev la Liceu Comercial din Galaţi. Avea doar 16 ani. Nişte agenţi ai Securităţii lipeau afişe pe pereţi precum:„Jos Maniu şi Brătianu –călăii ţăranilor din 1907!”.
„Eu am şters «călăii» şi am pus «eroii». Am fost dus la Securitate unde m-am ales cu o bătaie zdravănă. La puţin timp, am fost dat afară de la şcoală şi necazurile au tot continuat”, povesteşte fostul deţinut politic.
VEZI FOTO
A asistat la operaţiunile prin care oamenii erau forţaţi să renunţe la toate proprietăţile pe care le aveau: teren, cereale şi animale. Părinţii locuiau pe strada Gherghe Doja, numărul 38. Aveau o mică băcănie unde vindeau diverse produse, erau consideraţi chiaburi şi nu li se mai dădeau mărfuri.
Drama unui fost deţinut politic: "A fost ca la Auschwitz, doar că nu ne-au gazat"
Răzvrătirea
"În mine mocnea o revoltă. Mi-am pus în gând să plec din ţară, să fug de comunişti. Simţeam că e ceva împotriva naturii, a neamului, a tot ce poate fi numit omenesc. Era martie 1949. Am reuşit să mă angajez ca marinar pe Dunăre. Aşa am ajuns la Viena unde am întâlnit un român stabilit de mulţi ani acolo. I se spunea moş Ştefan. El m-a sfătuit ce să fac. Într -o noapte când eram de pază pe vas, am intrat uşor în cabina secundului care, de regulă, era beat, am reuşit să-mi iau actele şi am fugit”, spune fostul deţinut politic.
Pe atunci Viena era împărţită în patru zone: rusă, engleză, franceză şi americană. Pentru a părăsi oraşul trebuia să treci printr-un control
