Membrii CNA sunt complici la o încălcare a Legii audiovizualului.
Ce ar fi să-i vedem, într-o zi, la televizor, pe procurori şi pe mascaţi dând buzna în sala de şedinţe a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) şi umflându-i pe cei 10 membri ai organismului de reglementare în audiovizual! Halucinant, nu-i aşa? Dan Diaconescu, Badea, Gâdea şi alţi „clienţi" amendaţi de Consiliu de-a lungul timpul ar muri de fericire să-i vadă pe Răsvan Popescu, Narcisa Iorga sau Ioan Onisei urcând în dube cu cătuşele la mâini. Această secvenţă pare o aiureală, o prostie. Cred însă că Parchetul trebuie să-i cerceteze pe membrii CNA pentru că sunt complici la o încălcare a Legii audiovizualului. Aceasta a fost săvârşită de Sebastian Ghiţă, pe 11 octombrie a.c., când a anunţat lansarea televiziunii RTV. Şi îndeplinită în formă continuată pe 23 octombrie, când RTV a început să transmită efectiv şi în unele reţele de cablu.
Articolul nr. 96 din Legea audiovizualului spune clar: „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală de la 5.000 de lei la 100.000 de lei transmisia serviciilor de programe de televiziune/ radiodifuziune fără licenţă de emisie (...), dacă fapta (...) poate crea probleme de natură economică sau operaţională altor furnizori de reţele ori servicii de comunicaţii electronice sau utilizatorilor."
La acea vreme, Sebastian Ghiţă, fostul manager de la Realitatea TV, nu avea licenţă audiovizuală pentru RTV. Şi nici vreo companie de-a sa nu deţinea aşa ceva. Se spune că Sebastian Ghiţă, printr-un interpus, controlează firma Ridzone, care are o licenţă audiovizuală prin satelit pentru televiziunea generalistă RTV, din judeţul Gorj. Dar grila aprobată de CNA în cazul RTV-Ridzone era una pentru un program generalist, şi nu pentru un post de ştiri. Iar studiourile aprobate de Consiliu pentru licenţa Ridzone