Directorul executiv al Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar din cadrul Primăriei Turda, Nicolae Suciu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Potrivit unui comunicati al Parchetului General, Nicolae Suciu este acuzat de săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
Ce spun procurorii
"Din probele administrate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, inculpatul, în calitate de director executiv al Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar din cadrul Primăriei Turda, a încheiat, la data de 1 iulie 2011, un contract de închiriere ca reprezentant al serviciului cu o firmă al cărei asociat unic şi administrator era fiul său, contract în baza căruia, acesta din urmă a obţinut folosinţa unui spaţiu în suprafaţă de 26,80 mp", arată comunicatul Parchetului. Nicolae Suciu nu a comentat până acum acuzaţiile formulate de procurori.
Directorul executiv al Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar din cadrul Primăriei Turda, Nicolae Suciu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Potrivit unui comunicati al Parchetului General, Nicolae Suciu este acuzat de săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
Ce spun procurorii
"Din probele administrate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, inculpatul, în calitate de director executiv al Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar din cadrul Primăriei Turda, a încheiat, la data de 1 iulie 2011, un contract de închiriere ca reprezentant al serviciului cu o firmă al cărei asociat unic şi administrator era fiul său, contract în baza căruia, acesta din urmă a obţinut folosinţa unui spaţiu în suprafaţă de 26,80 mp", arată comunicatul Parchetului. Nicolae Suciu nu a comentat până acum acuzaţiile formulate de proc