Imagine dezolantă pe drumul național 65 B care leagă Piteștiul de autostrada A1. Patru mașini erau împrăștiate ca la un joc de popice. Două dintre ele au ajuns în șanț, iar două persoane au fost rănite în urma unui accident grav.
Șoferii implicați în accident susțineau că de vină pentru acest peisaj terifiant este șoferul unui TIR înmatriculat în Bulgaria care ar fi lovit o mașină, proiectând-o în celelalte. TIR-ul ar fi plecat de la locul accidentului înainte ca cineva să apuce să-i rețină numărul de înmatriculare.
După cercetări, polițiștii au stabilit că lucrurile stau cu totul altfel. Vinovat de producerea accidentului este de fapt un tânăr de 29 de ani, Ionuț Gabriel Panait, care se afla la volanul unui Fiat Punto. Șoferul se îndrepta către București și nu a păstrat distanța corespunzătoare, lovind un Opel Vectra condus regulamentar de Bujor Florescu, de 60 de ani din București. Mașina acestuia a fost proiectată pe contrasens unde a lovit o autoutilitară care se îndrepta spre Pitești condusă regulamentar de Gheorghe Pițigoi, de 27 de ani din Stoicănești, județul Olt.
Autoutilitara a lovit un Logan condus în aceeași direcție de mers de Ilie Sorescu. Ambele autovehicule au ajuns într-un șanț de pe marginea drumului.
În urma accidentului Bujor Florescu și Ion Valentin Mihai, de 40 de ani din orașul Lehliu Gară, județul Călărași, au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
Niciunul dintre șoferi nu consumase băuturi alcoolice și purtau centura de siguranță.