Cele opt minute de discurs ținut de Regele Mihai în parlament la împlinirea celor 90 de ani ai săi au condensat atât de multe evenimente încât pare cam dificil să te ocupi de toate. Ficare dintre ele are, totuși, o anumită relevanță. Un eveniment în sine este conținutul discursului, decretat instant la TV un tezaur de înțelepciune. Totuși, găsim acolo cuvinte cam pompoase, idei cam răsuflate, expresii întregi auzite și în altă parte. Rareori l-am zărit pe Rege printre vorbele rostite greu.
A fost un mesaj pe alocuri seducător, dar foarte general, universal valabil. Bun de rostit și acum, și peste zece ani. Nu putea fi, totuși, altfel, într-un astfel de moment simbolic.
Știm însă bine că este exact genul de discurs după care politicienii români se dau în vânt. Le zice bine, dar, în final, nu spune nimic. Vobește despre tot și toate, pe un ton decent și de bun-simț. N-are „adrisant“, pare defazat, rupt de realitate, de actualitate. Nu respiră în ritmul vremii noastre, nu atacă esența problemelor, evită marile teme - corupția și populismul, spre exemplu. Pare orb și surd la apocalipsa economică care zguduie întreaga lume occidentală din temelii.
Aceasta se cheamă inadecvare la lumea din jurul tău aflată într-un proces de transformare profundă.
Ar fi fost bine ca România să-și permită azi regi-filozofi. Nu e timp pentru ei. România are nevoie de regi-luptători/finanțiști/pragmatici cu picioarele adânc înfipte în solul economiei.
În discursul Regelui citim printre rânduri vagi aluzii la Traian Băsescu și la defectele lui, după cum li s-a părut și jurnaliștilor de la AFP. Aceștia spun că denunțarea de către Regele Mihai a „disprețului față de etica și de rolul primordial al instituțiilor statului, precum și personalizarea puterii“ reprezintă critici disimulate la adresa actualului președinte al României, acuzat de adversarii politici de „autori
