Gigantul american Chevron va fora prima sondă de explorare a gazelor neconvenţionale pe teritoriul României în a doua parte a anului viitor, a declarat astăzi Thomas Holst, contry manager pentru România al companiei.
Chevron a câştigat anul trecut trei licenţe de explorare a gazelor neconvenţionale.
„Am început în august prospecţiunile seismice şi în curând vom şti ceva. Estimăm că vom fora prima sondă de explorare în a doua parte a anului 2012", a spus Holst.
„Gazele neconvenţionale pot deveni o resursă semnificativă în România. Există potenţial în Europa în Polonia, Franţa, Norvegia, Ucraina şi Suedia", a mai afirmat oficialul Chevron.
El a amintit că, în prezent, 25% din consumul de gaze Statelor Unite provine din surse neconvenţionale, iar preţul pe această piaţă este mai mic. În 2035, pondere acestor resurse va ajunge la 50% în SUA.
„Nu a fost cazul să fie date subvenţii producătorilor, pentru că cererea este foarte mare", a mai spus Holst.