Potrivit directorului Direcţiei Judeţene de Statistică Hunedoara, Benoni Bădescu, procentul de recenzare a populaţiei şi a locuinţelor, respectiv 50,29 la sută, situează judeţul Hunedoara pe locul opt la nivel naţional. Hunedorenii care au refuzat să spună CNP-ul vor primi, din nou, vizita recenzorului
Potrivit reprezentanţiilor DJS Hunedoara şi ai Instituţiei Prefectului, toţi cetăţenii sunt obligaţi să comunice recenzorului CNP-ul. În opinia prefectului judeţului Hunedoara, Attila Dezsi, purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică (INS) a dezinformat populaţia când a anunţat că nu este obligatorie furnizarea CNP-ului recenzorului. „Purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică a bătut câmpii atunci când a afirmat că persoanele nu au obligaţia să declare CNP-ul. Această persoană a fost destituită din funcţie. Pe această cale, rog toţi locuitorii judeţului să îşi declare atât codul numeric personal, cât şi datele referitoare la etnie, naţionalitate, apartenenţa religioasă, limba maternă sau cele legate de eventualele dizabilităţi”, a precizat Attila Dezsi.
Astfel, hunedorenii care nu au oferit CNP-ul recenzorilor până în prezent, vor primi o nouă vizită a acestora pentru furnizarea acestor date. Potrivit legislaţiei, persoanele care vor refuza declararea acestui cod, vor fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 1.500 de lei şi 4.500 de lei. Pe primele trei locuri, la nivel de judeţ, în ceea ce priveşte situaţia recensământului se situează localităţile Peştişu Mare (75,5 la sută), Cerbăl (71,38 la sută) şi Bunila (68,14 la sută). La polul opus se află comunele Lelese (35,08 la sută) şi Toteşti (36 la sută).