Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimb de experienţă româno-francez la Aiud. Discuţii pentru sprijin în proiectul pregătirii tinerilor pentru a deveni cetăţeni cu drept de vot

Publicat in Alba24, joi 27 octombrie 2011 ·

Municipiul Aiud găzduieşte, în perioada 22-30 octombrie, un schimb de experienţă la care participă Martine Moulin, responsabilul pe cooperarea descentralizată din Primăria Cusset, localitate cu care oraşul din judeţul Alba este înfrăţit din anul 2000. Până la sfârşitul acestui schimb de experienţă, se vor trasa coordonatele precise ale unui parteneriat care să aibă beneficii atât pentru Aiud, cât şi pentru Cusset.

Motivul prezenţei în municipiul Aiud a reprezentantei oraşului Cusset este stabilirea de comun acord a direcţiilor viitoare înspre care se îndreaptă parteneriatul româno-francez, mai ales că, de la integrarea României în UE, proiectele trebuie derulate în spiritul reciprocităţii.

Luni, în prima zi de lucru, la iniţiativa sa personală, Martine Moulin l-a invitat la Aiud pe François Panouillé, responsabilul cu cooperarea descentralizată şi programele europene din cadrul Ambasadei Franţei la Bucureşti. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate o serie de idei de proiecte ce pot fi construite pe viitor în comun, fiind dezbătut în special proiectul privind democraţia participativă iniţiat de consilierul local Andreea Katona.

Reprezentantul Ambasadei Franţei în România a asigurat atât partea franceză, cât şi partea română că instituţia pe care o reprezintă se va implica în proiecte, cum este şi cel care aparţine Andreei Katona şi că le va susţine, inclusiv prin prezentarea lor la Bruxelles, în scopul obţinerii finanţării.

“Proiectul propus se adresează tinerilor care se pregătesc să devină cetăţeni cu drept de vot. Scopul lui este de a-i arăta acestei generaţii de tineri cât de important este să-şi exercite dreptul de vot, cum pot să facă distincţia între diversele oferte politice, dar şi de a o ajuta să înţeleagă cum se poate implica în viaţa publică, ce o afectează ulterior în mod direct. Există un dezgust faţă de

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

The King: Jannik Sinner a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, fără replică în fața italianului

Adevarul acum o ora
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au întâlnit duminică seara în finala de la Wimbledon, o reeditare a ultimului act de la Roland Garros. Dacă spaniolul s-a impus la French Open după ce a salvat 3 mingi de meci consecutive, acum nu i-a mai mers în fa

Fostul preşedinte nigerian Muhammadu Buhari a murit la Londra

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte al Nigeriei, Muhammadu Buhari, care a condus cea mai populată ţară din Africa între 2015 şi 2023 şi a fost primul preşedinte nigerian care a înlăturat un preşedinte în funcţie prin

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 10 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°