Zona euro a fost "la înălţimea aşteptărilor" şi "a făcut ceea ce trebuia făcut pentru euro", după ce liderii europeni au ajuns la un acord privind un amplu plan de luptă împotriva crizei datoriilor, a apreciat joi cancelarul german, Angela Merkel, la încheierea summitului UE, relatează AFP.
"Cred că am putut fi la înălţimea aşterptărilor şi că am făcut ceea ce trebuia făcut" pentru euro, a spus ea, reamintind însă şi divergenţele existente înaintea summitului între statele membre ale zonei euro.
Ţările zonei euro au ajuns joi dimineaţă la un acord privind liniile principale ale unui plan anticriză, care prevede o reducere importantă a datoriilor Greciei şi mobilizarea a 1.000 de miliarde de euro pentru a împiedica efectele de contagiune.
"A fost încheiat un acord privind un program global", a anunţat preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, joi dimineaţă, după aproape zece ore de discuţii între liderii europeni.
Zona euro a fost "la înălţimea aşteptărilor" şi "a făcut ceea ce trebuia făcut pentru euro", după ce liderii europeni au ajuns la un acord privind un amplu plan de luptă împotriva crizei datoriilor, a apreciat joi cancelarul german, Angela Merkel, la încheierea summitului UE, relatează AFP.
"Cred că am putut fi la înălţimea aşterptărilor şi că am făcut ceea ce trebuia făcut" pentru euro, a spus ea, reamintind însă şi divergenţele existente înaintea summitului între statele membre ale zonei euro.
Ţările zonei euro au ajuns joi dimineaţă la un acord privind liniile principale ale unui plan anticriză, care prevede o reducere importantă a datoriilor Greciei şi mobilizarea a 1.000 de miliarde de euro pentru a împiedica efectele de contagiune.
"A fost încheiat un acord privind un program global", a anunţat preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, joi dimineaţ