Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scorpion 28 octombrie - 3 noiembrie

Publicat in Romania Libera, joi 27 octombrie 2011 ·

In acest weekend, desi nu-si vede capul de treburi, Scorpionul nu se afla in apele lui. Are mereu ceva de facut, de pus la punct, de telefonat si tot felul de amanunte de pus la punct. Fara sa mai vorbim despre faptul ca el insusi are de onorat o serie de probleme care intervin odata cu sezonul in care suntem.

Scorpionul nu se lasa insa sleit de puteri, el ridica in picioare toata familia, chiar si pe altii, care nu fac parte din familie, dar pe care poate conta, si-i pune la treaba cot la cot cu ei insisi, chiar si mai mult daca se poate. In acest rastimp ei gandesc, de data aceasta gandurile ii conduc departe in timp, poate peste cateva luni, cand se asteapta sa se mai bucure de aceasta mobilizare din nou. Da, asa este Scorpionul, niciodata nu oboseste, indiferent cat are de munca, acesta este elementul care-i place cel mai mult si in care el este cel mai productiv.

O data ce saptamana incepe, pe luni, chiar si pe marti, deveniti la locul de munca putin cam fioros, sigur, intr-un sens bun, sunteti independent, in acelasi sens, ceea ce este o calitate deosebita, si va dedicati muncii cu pasiune, alaturi de colegi, colaboratori. Mai dificil va fi atunci cand va trebui sa stati fata in fata cu o autoritate, pentru ca patosul dvs. este de nestavilit. Asa poate sa apara o problema cu un parinte, cu seful direct sau cu o alta autoritate. Daca nu va veti stapani in aceasta situatie, cu siguranta vor iesi scantei, ceea ce nu va avantajeaza. Ideal este sa raspundeti cu calm, sa va muscati limba, dar sa fiti politicosi, sa pariati pe diplomatie mai mult decat pe instinctul dvs. acum.

Viata de familie, pe de alta parte, este armonioasa, asta gratie spiritului dvs. inventiv, dar si versatil, care va ajuta sa improspatati atmosfera ori de cate ori aveti nevoie de asa ceva sau cand va cade dvs. bine. Relatiile cu strainatatea sunt destul de stranse, astfel ca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului

News.ro acum 30 minute
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar este oprit temporar, până la eli

Slovacia reuşeşte cea mai mare surpriză de până acum la Euro 2024

Mediafax acum 49 minute
Ivan Schranz a deschis scorul în minutul 7 pentru slovaci, după ce Lukaku, la belgieni, a ratat în minutul 3, cu o paradă a lui Dubravka. Slovacul a profitat de o minge respinsă în faţă de portarul belgian Casteels şi a strecurat mingea în poarta ac

Marius Tucă Show începe marți, 18 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Victor Ponta și Bogdan Teodorescu

Cancan acum 13 minute
Invitații zilei sunt Victor Ponta, fost premier al României și Bogdan Teodorescu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”.

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la turneul de la Birmingham

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, locul 29 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham. Cîrstea, cap de serie 3, a fost învinsă cu scorul de 7-6 (2), 6-2 de sportiva chineză Lin Zhu, numărul 54 mondial. Meciul a durat

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 57 minute
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Fetiţă de patru ani, preluată de SMURD după ce a înghiţit o monedă

Adevarul acum o ora
O fetiţă, în vârstă de patru ani, din localitatea Corni, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a înghiţit accidental o monedă. ISU Botoșani le amintește părinților care au copii mici că aceștia sunt foarte imprevizibili, iar situațiile ca acea

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum o ora
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

ALEGERI LOCALE 2024 – Consilii Judeţene: PSD - 34,71%, PNL - 27,99%, AUR - 11,00%, Alianţa Dreapta Unită - 7,96%, UDMR - 6,30% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 42 minute
PSD a obţinut 34,71% dintre mandatele de consilieri judeţeni în urma alegerilor din 9 iunie, potrivit datelor transmise, luni seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 27,99%, AUR - 11,00%, Alianţa Dreapta Unită - 7,96%, UDMR - 6,30%.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Vremea

București
acum

28°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

24°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

22°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°