Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile mai angajează 600 de recenzori în Capitală

Publicat in Romania Libera, joi 27 octombrie 2011 ·

Autorităţile din Capitală angajează încă 600 de persoane pentru accelerarea ritmului acţiunii de recenzare a populaţiei şi locuinţelor.

"Fac un apel cald către bucureştenii care ar dori să se înscrie pentru postul de recenzor să o facă fără rezerve. Deşi nu avem un deficit de recenzori, suplimentarea numarului acestora ar duce la creşterea ritmului de recenzare şi la finalizarea în termen a recensământului. Resursa financiară există, gratuitate pe toate liniile RATB pe perioada recensământului există, deci noi ne putem îndeplini obligaţiile faţă de aceştia. Sunt convins că bucureştenii vor arăta, încă o dată, că sunt Capitala ţarii şi că vom termina la termen recensământul", a declarat prefectul capitalei Mihai Cristian Atănăsoaei.

Această decizie vine după ce autorităţile au anunţat că declararea CNP-ului este obligatorie la recensământ. Recenzorii trebuie să revină la persoanele care nu au vrut să declare codul numeric personale pentru a colecta aceste date.

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Vergiliu Voineagu, spune că refuzul populaţiei de a furniza informaţii despre Codul Numeric Personal, limba maternă sau naţionalitate, este ilegal. Sute de persoane care nu au dat CNP recenzorilor riscă să primească o amendă între 400 şi 1.500 de lei.

Cifrele comunicate de Institutul National pentru Statistica pentru data de 25.10.2011, arată că în Bucureşti s-au recenzat 376.307 locuinte şi 879.359 de persoane, adică 43,5%. Pe sectoare, situatţa se prezintă astfel:

Sectorul 5 - 48,70%

Sectorul 6 - 48,66 %

Sectorul 4 - 48,58%

Sectorul 3 - 47,75%

Sectorul 2 - 38,25%

Sectorul 1 - 30,18%.

Persoanele interesate de a se angaja ca recenzori trebuie să se înscrie, cât mai repede posibil, direct la primariile de sector.

Autorităţile din Capitală angajează încă 600 de persoane pentru accelerarea ritmu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 8 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 6 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 9 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 5 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum o ora
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 8 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Decizia așteptată în cazul penal al lui Donald Trump a fost amânată după câștigarea președinției

Libertatea acum 8 ore
Judecătorul Juan Merchan a suspendat procedurile în cazul penal din New York al președintelui Donald Trump. Magistratul a amânat o decizie anticipată cu privire la posibilitatea continuării procesului, precum și sentința, în lumina câștigării aleger

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/10°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°