Doi bărbaţi din Baia Mare sunt cercetaţi de politiştii de frontieră pentru că au încercat să scoată din ţară o minoră folosind o declaraţie notarială falsă.
Miercuri, 26 octombrie, la ora 14.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieşi din ţară Andrei Ştefan N., în vârstă de 19 ani, din Baia Mare, conducând un autoturism marca Ford Transit, înmatriculat în străinătate.
Împreună cu el în maşină mai călătoreau trei persoane, respectiv Jojel N. (39 de ani), Maria Magdalena N. (37 de ani), ambii din Baia Mare, şi R.C. (16 ani), din judeţul Arad. La controlul de frontieră, Jojel N. a prezentat o împuternicire pentru scoaterea din ţară a minorei, declaraţie ce purta semnătura unui notar public din Arad.
Poliţistul de frontieră care a efectuat controlul documentelor a constatat că împuternicirea nu este una autentică. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că biroul notarial din Arad care figura pe acel document nu a eliberat împuternicirea respectivă. Minora a declarat că părinţii ei sunt în Franţa, iar ea nu are cunoştinţă despre modul în care a fost obţinută declaraţia notarială în cauză. Acum Jojel N. este cercetat pentru uz de fals, iar Andrei Ştefan N. pentru complicitate la fals în înscrisuri oficiale.