Summitul este un succes al liderilor europeni, apreciază, într-un interviu pentru RFI, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu. Sistemul bancar va fi recapitalizat, Fondul de Urgenţă va fi sporit la 1400 milliarde dolari, iar Grecia are perspective de a-şi reduce datoria suverană la 120% din PIB.
Parlamentul European a votat un buget al Uniunii Europene care să stimuleze creşterea în 2012 şi care aduce o majorare a plăţilor de peste 5 procente. Eurodeputatul Marian Jean Marinescu spune că această majorare era necesară în condiţiile în care aceşti bani asigură finanţare pentru programe aflate deja în derulare. „Sunt foarte multe programe care s-au derulat şi vor trebui acoperite cu plăţi în aceşti doi ani".
În Franţa, preşedintele Nicolas Sarkozy li se va adresa în seara aceasta francezilor prin intermediul televiziunii pentru a le vorbi despre criză, despre momentul dificil prin care trece Europa şi mai ales pentru a-şi avertiza concetăţenii de posibilele consecinţe ale crizei. Jurnal RFI cu Andreea Pietroşel
Summitul este un succes al liderilor europeni, apreciază, într-un interviu pentru RFI, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu. Sistemul bancar va fi recapitalizat, Fondul de Urgenţă va fi sporit la 1400 milliarde dolari, iar Grecia are perspective de a-şi reduce datoria suverană la 120% din PIB.
Parlamentul European a votat un buget al Uniunii Europene care să stimuleze creşterea în 2012 şi care aduce o majorare a plăţilor de peste 5 procente. Eurodeputatul Marian Jean Marinescu spune că această majorare era necesară în condiţiile în care aceşti bani asigură finanţare pentru programe aflate deja în derulare. „Sunt foarte multe programe care s-au derulat şi vor trebui acoperite cu plăţi în aceşti doi ani".
În Franţa, preşedintele Nicolas Sarkozy li se va adresa în seara aceasta francezilor prin intermediul te