Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Petrescu şi-a certat suporterii

Publicat in GAZETA de SUD, joi 27 octombrie 2011 ·

Antrenorul formaţiei Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, a făcut „declaraţia săptămânii“ în Rusia la finalul meciului de sâmbătă cu Krylya Sovetov, terminat la egalitate, scor 1-1, informează Onlinesport. „Mi-aş fi dorit un sprijin mai mare din partea fanilor, deoarece echipa merită. Sunt foarte supărat că fanii ne-au huiduit. Am mai spus şi anul trecut că ar trebui să-şi manifeste nemulţumirea după meciuri. Ce sprijin este ăsta când huidui tot meciul? Dacă fanii ne iubesc cu adevărat, ar trebui să ne susţină“, aceasta este declaraţia dată de Dan Petrescu, pe care Eurosport o consideră drept „cea mai importantă din ultima săptămână a fotbalului ex-sovietic“.

„Bursucul“ a calificat-o pe Kuban în play-off-ul pentru câştigarea campionatului, care va începe în primăvara anului următor, şi se mândreşte cu asta. „Şi acum mă minunez că suntem în

play-off, când mă uit pe clasament şi văd ce echipe sunt în campionat. Şi ce echipe am lăsat în spate! Într-un fel sunt mândru, într-un fel nu sunt mulţumit. Dar ştii cum e, întotdeauna se poate mai bine. Şi şefii mei de la club, înaintea campionatului, când le spuneam că nu ştiu dacă ne salvăm de la retrogradare, mă rugau să termin pe 12 sau 13. Acum îmi spun că de ce nu suntem mai sus! Aşa sunt şefii! Noi nu am dat bani decât pe Traore în perioada de transferuri, pe ceilalţi i-am luat pe gratis. Ştii vorba aia românească, am făcut din rahat bici. Cam aşa a fost la Kuban“, a declarat la începutul săptămânii tehnicianul român. „Pentru mine, împlinirea înseamnă trofee. Deocamdată nu am câştigat nimic, este o performanţă pentru club şi atât. Mă gândesc că trebuie să facem tot posibilul ca la anul să luptăm şi noi ca să prindem o cupă europeană“, a completat Dan Petrescu.

Antrenorul formaţiei Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, a făcut „declaraţia săptămânii“ în Rusia la finalul meciului de sâmbătă cu Krylya Sovetov, terminat l

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 15 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 4 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°