Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înşelăciuni cu maşini în leasing

Publicat in GAZETA de SUD, joi 27 octombrie 2011 ·

O femeie de 49 de ani, administratoarea unei societăţi comerciale din municipiul Craiova, a fost reţinută de poliţiştii de la Investigarea Fraudelor după ce s-a stabilit că a înşelat două societăţi de leasing cu aproape 300.000 de euro şi o societate comercială cu aproximativ 100.000 de lei.

Din cercetările poliţiştilor de la Serviciul de Investigarea Fraudelor Dolj a rezultat că Daniela Căliţoiu, de 49 de ani, din Craiova, administratoarea SC Friday Impex SRL din localitate, între 15 octombrie şi 23 noiembrie 2009, a încheiat două contracte de leasing cu SC Afin Leasing şi SC Unicredit Leasing, ambele din Bucureşti, prezentând documente contabile ale firmei care nu reflectau realitatea. În baza acestor documente, craioveanca a pus mâna pe patru autoutilitare, în valoare de 237.000 de euro, şi pe un autoturism Audi A4, în valoare de 37.266 de euro, maşini pe care ulterior le-a vândut. În urma verificărilor, poliţiştii au mai stabilit că, în martie 2011, femeia a înşelat o altă societate comercială, de data aceasta cu cereale. Astfel, Daniela Căliţoiu este acuzată că a indus şi menţinut în eroare reprezentanţii SC Interagro SRL Zimnicea, cu care a încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care se angaja să furnizeze cantitatea de 500.000 de kilograme de porumb boabe, fără să deţină însă cerealele pe stoc. Prin această operaţiune, femeia a creat societăţii din Zimnicea un prejudiciu în valoare totală de 100.440 de lei.

Daniela Căliţoiu a fost reţinută de poliţişti marţi, urmând să fie dusă în faţa judecătorilor Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii. Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că femeia nu este la prima infracţiune comisă. În 1995 a fost condamnată la un an de închisoare pentru trafic de influenţă. În 1998 a primit alți t

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat, într-un parc acvatic de lângă Detroit

News.ro acum o ora
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seara, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 18 minute
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum o ora
a fost condamnat la 8 luni de închisoare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru că s-a aflat la vo

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum 3 ore
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

Tânără însărcinată, bătută de iubit într-o parcare din Ploiești. Femeia a ajuns la spital

Ziare.com acum o ora
Doi jandarmi aflați în timpul liber au intervenit sâmbătă noapte pentru a salva o tânără însărcinată care era bătută de iubit într-o parcare din municipiul Ploieşti. Jandarmii au fost alertați de ţipetele femeii. ”O noapte de sâmbătă, una de timp li

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba afirmă că summitul pentru pace din Elveția reflectă poziţia Kievului

G4Media acum 22 minute
Conform ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba, comunicatul final al summitului pentru pace în Ucraina a luat în considerare poziţia Kievului, transmite Reuters duminică, conform Agerpres. La evenimentul găzduit timp de două zile la Buergens

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Documentele de care avem nevoie pentru a ieși din România cu un minor. Precizările Poliției de Frontieră

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiștii de Frontieră vin cu unele precizări legate de ieşirea din România cu un copil, având în vedere că se apropie vacanţa de vară şi în această perioadă tot mai mulţi părinţi călătoresc împreună cu copiii în afara ţării. În acest an, Poliția d

Se renumără voturi la Sectorul 2 în secțiile 195 și 265. Mihaiu. O fracție infimă din cele care ridică semne mari de întrebare

Wall-Street.ro acum 2 ore
Biroul Electoral al Sectorului (BES) 2 a aprobat renumărarea voturilor din secţiile 195 şi 265, "o fracţie infimă" dintre cele care ridică semne de întrebare, a declarat edilul Radu Mihaiu, candidat al Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat. "L

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 6 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

30°
dum.

15°/30°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°