În temeiul art. 29 alin.(1) din Consituție îndrăznesc să-mi susțin opinia. Dacă dumneavoastră aveți o altă perspectivă și doriți să mă contraargumentați, vă rog să o faceți în lumina art. 29 alin. (2) din Constituție.

( (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.)

Încerc de mult timp să împac în capul și în sufletul meu toate cultele ce aparțin religiei creștine pentru că mă revoltă existența atâtor diferențe “căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus, care S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi, mărturia adusă la timpul său. Spre aceasta am fost pus propovăduitor şi apostol (adevăr grăiesc în Hristos, nu mint) – învăţător neamurilor, în credinţă şi adevăr.” (1 Timotei 2: 5,6,7).

Oricât am căutat, oricât m-am străduit să găsesc explicații, nu am găsit în Biblie sursa, izvorul din care s-a născut cultul sfinților. De fiecare dată când încerc să îl accept ca pe o modalitate de percepere a credinței, simt că tind să contrazic mesajul mesianic.

Ceea ce au în comun toate cultele ce aparțin religiei creştine este principiul conform căruia omul nu se poate mântui singur.

După cum zicea Pavel, “Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.” (Romani 7:21-23)

În consecință, pot eu să venerez un om pentru viața lui, câ