Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sechestrat și bătut mai bine de două ore de vecinul său

Publicat in Adevarul, joi 27 octombrie 2011 ·

Bărbatul a fost ademenit în casa vecinului, apoi timp de două ore a fost bătut și amenințat cu moartea. Vezi aici de ce.

Incidentul a fost anunțat la Poliție de către fiul victimei. Acesta a sesizat autorităților faptul că tatăl său se află încuiat în apartamentul vecinului și este bătut și amenințat cu moartea. În urma verificărilor, polițiști au stabilit faptul că victima, în vârstă de 47 de ani, a fost ademenit în apartamentul vecinului său pe motiv că vrea să-i restituie o sumă de bani pe care i-o datora.

După ce a intrat în apartament,bărbatul a încuiat ușa de acces, după care a început să-l amenințe pe C. DUMITRU cu acte de violență, lovindu-l cu pumnul și cu o sticlă în zona capului, apoi l-a împins în baie, continuînd să-l agreseze, distrugând chiuveta și conducta de alimentare cu apă, inundând întreg apartamentul.

De asemenea, T. VIOREL a continuat să-l amenințe pe C. DUMITRU cu un radiator electric aflat în funcțiune, spunându-i că îl va electrocuta dacă va opune rezistență.

După aproximativ două ore de chin, victima a reușit să-și sune fiul, care a anunțat imediat Poliția. Ajunși, însă, la fața locului, polițiștii au fost nevoiți să să apeleze la ajutorul unui echipaj I.S.U pentru a forta ușa și pătrunde în apartament, întrucât proprietarul a refuzat accesul.

Totodată, în timp ce organele de poliție încercau să intre în casă, bărbatul a încercat să fugă pe una din ferestrele apartamentului, dar a fost prins, imobilizat și dus la Spitalul de Psihiatrie, acolo de unde, spun rudele, a ieșit în urmă cu câteva zile, unde a urmat un tratament psihiatric. Victima a fost transportată la Spitalul Județean pentru îngrijiri medicale, iar autorul sechestrării este cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 54 minute
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 4 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 5 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

Euro 2024: Cehia a remizat cu Georgia, scor 1-1, în grupa F

News.ro acum o ora
Reprezentativa Cehiei a terminat la egalitate cu naţionala Georgiei, sâmbătă, la Hamburg, scor 1-1, într-un meci din grupa F de la Euro 2024. Au marcat Mikautadze, în minutul 45+4, din penalti pentru Georgia şi Schick, în minutul 59, pentru Cehia. G

Premierul britanic îl critică pe Nigel Farage, care a spus că Occidentul a provocat invazia Ucrainei: "Joacă în favoarea lui Putin"

Ziare.com acum 2 ore
Premierul britanic, Rishi Sunak, a atacat afirmațiile făcute de Nigel Farage cu privire la faptul că Occidentul ar fi de vină pentru războiul pornit de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Farage candidează pentru un loc la alegerile parlamentare britanice

Suceava: Amendă de aproape 2000 de lei şi permisul suspendat pe patru luni unui şofer filmat în timp ce depăşeşte pe trecerea pentru pietoni, fiind la un pas să lovească un copil - FOTO, VIDEO

News.ro acum 5 ore
Şoferul unui autoturism filmat cu o cameră de bord în timp ce face o depăşire în apropierea unei treceri pentru pietoni din municipiul Suceava, fiind la un pas să lovească un copil care traversa regulamentar strada, a fost identificat şi amendat de

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 10 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Vremea

București
acum

33°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

25°
sâm.

19°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

33°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

35°
sâm.

22°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°