Nimic mai vesel în ziua de marţi, 25 octombrie, decât anunţul liderilor PNL că ei, împreună cu Ion Iliescu, Nicu Văcăroiu, Dan Voiculescu a.k.a. \"Felix\" şi Radu Duda, au condamnat definitiv comunismul.

Sunt un republican cu o puternică simpatie pentru fostul suveran, dar am un gust amar când văd piesa proastă în care a fost pus să joace Regele Mihai, la indicaţiile regizorale ale fostului actoraş de la teatrul din Suceava, ajuns peste noapte. Jurnalista Nicolette Franck s-ar fi putut să aibă mare dreptate atunci când scria, acum câţiva ani, că Duda ar fi fost infiltrat de Ion Iliescu pe lângă Regele Mihai cu scopul de a compromite Casa Regală.

Sunt dintre cei care consideră că invitarea în Parlament a Regelui Mihai, cu ocazia împlinirii a 90 de ani, a fost un gest corect. Discursul, fără să fie excepţional, mi-a plăcut. Ca democrat fanatic, mă întristează că politicienii români mai folosesc cuvinte precum "libertate" şi "etică" doar întrun context peiorativ. M-am bucurat că Regele Mihai a vorbit despre democraţie într-o ţară din ce în ce mai deziluzionată de parlament, partide şi de presă. Şi mai cred că preşedintele Băsescu ar fi trebuit să treacă peste nemulţumirile sale personale şi să participe la această reuniune a parlamentului, măcar pentru că era în joc şi un anume interes naţional – deşi, de obicei, am mari rezerve faţă de această expresie. Este dificil de cuantificat ce influenţă mai au monarhii în Europa de azi, dar prezenţa la Bucureşti, la ziua fostului suveran, a mai multor regi şi principi nu trebuia să fie ignorată de către oficialităţile statului.

Într-un fel, Băsescu are circumstanţe atenuante. În 2008, nu a fost invitat la nunta de diamant a Regelui Mihai şi a Reginei Ana. În 2009, Duda a coborât Casa Regală de pe soclu şi s-a aruncat în competiţia pentru funcţia de preşedinte al României. Băsescu probabil că s