Preţurile prea mari, resursele insuficiente, lipsa unor medicamente esenţiale, tehnologia veche, doctorii incompetenţi şi corupţi, lipsa personalului sunt principalele probleme ale sistemului de sănătate, potrivit unui sondaj IMAS dat publicităţii astăzi. Sursa: Vlad Stănescu
„Aproximativ 56% dintre români îşi percep starea de sănătate ca bună sau foarte bună. Doar 5% dintre respondenţi spun că au o stare de sănătate excelentă. Bărbaţii, tinerii şi persoanele educate au o părere mai optimistă despre starea lor de sănătate, în timp ce femeile, persoanele mai în vârstă şi cele mai puţin educate au o părere mai degrabă negativă, considerând că sănătatea lor este precară", potrivit concluziilor studiului "Atitudinea românilor privind sănătatea".
Românii sunt îngrijoraţi în primul rând de resursele materiale (preţ ridicat/lipsa medicamentelor, bază materială deficitară), în al doilea rând de politica defectuoasă a guvernului şi în al treilea rând de resursele umane (lipsa profesioniştilor, lipsa de onestitate şi incompetenţa acestora).
Lipsa aparaturii şi bolile de inimă, alte motive de îngrijorare
În plus, cei intervievaţi au declarat că nu au încredere că aparatura medicală din ţară i-ar putea salva. Peste 60% dintre persoanele intervievate declară că echipamentele tehnologice existente în acest moment în România sunt suficiente pentru diagnosticarea timpurie şi iniţierea timpurie a tratamentului. Se poate observa o diferenţă de opinii de la o regiune la alta. Locuitorii din Muntenia, spre deosebire de cei din celelalte regiuni (Transilvania, Moldova şi Bucureşti) consideră într-o mai mică măsură că echipamentele tehnologice sunt suficiente pentru o diagnosticare timpurie.
Problemele cardiovasculare par să fie un motiv de îngrijorare pentru români atunci când vorbesc despre posibile ameninţări la adresa sănătăţii