Nu, nu este cine credeţi dvs., este cu totul altă poveste cu alţi eroi. Şi alte erori. Dacă eşti un fan Slow Food şi susţii hrana de-acasă, chestia asta, “cornul şi laptele\", este de aplaudat. Sursa: Sorin Antonescu
Cu nişte condiţii slow food: să fie lactate şi panificaţie-produse proaspete, să fie lactate şi panificaţie-produse locale, să fie lactate şi panificaţie-produse de calitate. Despre mere mai vorbim. Trebuie să constatăm că, indiferent dacă iubeşti stânga sau dreapta politică, roşii sau portocalii, băseştii sau maghiarii tricolori, ştim. Ştim că România este ţara tuturor posibilităţilor, ţara în care se dau cornuri şi lapte copiilor de vârstă şcolară. Şi politicienii, rapizi în a valorifica oportunităţile, intră adesea în pielea croitoraşului cel viteaz, taie la repezeală, croiesc strâmb şi apoi. Apoi vin alţii după 4 ani să facă sau nu, alte costume. Costume croite din alte cornuri şi alt lapte.
Programul a făcut de-a lungul anilor tot felul de piruete: a trecut de la lapte la lactate, şi de aici la derivate. De la corn la chifle, adică la alte specialităţi. De la probleme cu licitaţiile la probleme cu produsele fermentate şi expirate. Programul a fost lansat ca demers de politică publică în 2002, cu iz de salvare social-democrată, fără un studiu cunoscut de fundamentare, programul guvernamental “Cornul şi laptele" şi-a găsit naşii. Patru cercetători de la ICCV, Arpinte, Cace, Preotesi şi Tomesicu, au găsit de cuviinţă să studieze ce a mers bine sau prost în program. Tot cu nişte bani de la guvern. Şi bine că au făcut asta.
Hrana cu forţa a ţinut ? Sau au fost marcate goluri în buget ?
Cercetarea celor patru tineri, ne-a arătat că programul a avut şi avantaje şi dezavantaje. La cele bune se pun, consideră cei patru, următoarele: universalitatea programului (adică orice copil, din orice familie, cu orice veni
