Primar după primar, aleşii din mai multe comune din Vrancea, merg la Cluj Napoca acolo unde se judecă dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan şi alţi cinci angajaţi ai instituţiei sunt judecaţi pentru comiterea unor fapte de corupţie. Ieri a fost rândul primarului de la Vizantea, Fănică Ciobotaru şi a secundului său, de a da declaraţii în dosarul de la Cluj.
Judecătorii care se ocupă de dosarul corupţiei din Vrancea au vrut să ştie în ce măsură firmele care au contractat lucrarea s-au şi ocupat de pietruirea acestora. Edilul de la Vizantea, care a fost ales în fruntea comunei la câteva luni după ce se presupune că s-ar fi lucrat pe un drum comunal din Vizantea, nu le-a putut spune judecătorilor prea multe. "Eu nu eram primar la acel moment. Am mers la Cluj pentru că am fost citat însă nu am avut nici o legătură cu ceea ce s-a lucrat pe acel drum", a precizat primarul de la Vizantea. Şi edilul de la Homocea, Neculai Ionescu, cel de la Gura Caliţei, Dragoş Bîtculescu dar şi fostul primar de la Poiana Cristei, Zamfirel Oprea, care au avut drumuri pe care Consiliul Judeţean a lucrat în 2004, în plină campanie electorală, au dat depoziţie în faţa instanţei.
La termenul din luna septembrie au mai dat declaraţii primarii de la Cîrligele, Ştefan Moscu şi cel de la Tătăranu, Nicolae Pavel. Lista primarilor care vor merge la Cluj Napoca pentru a da declaraţii este departe de final, având în vedere că cele mai multe comune au beneficiat, cel puţin pe hârtie, de lucrări de pietruire a mai multor porţiuni de drum comunal, pentru care Consiliul Judeţean Vrancea a primit de la Ministerul Transporturilor, condus pe atunci de Miron Mitrea, suma de 1,9 milioane de dolari. De altfel, această sumă este reţinută în rechizitoriul procurorilor de la DNA, la momentul trimiterii în judecată, alături de alte sume substanţiale cu care anchetat