Prognozele meteorologice elaborate de institutul de specialitate bulgar ar putea fi suspendate de la 1 noiembrie, din cauza reducerilor bugetare, a avertizat preşedintele Academiei Bulgare de Ştiinţe, Nikola Sabotinov, citat de site-ul Novinite.com.
Sabotinov a afirmat că Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie a avertizat asupra riscului de suspendare a activităţii, însă până în prezent nu a fost găsită nici o soluţie care să permită finanţarea elaborării prognozelor.
El a adăugat că şi institutul de geofizică al Academiei se confruntă cu aceeaşi problemă, iar monitorizarea activităţii seismice pe teritoriul Bulgariei ar putea fi întreruptă.
Bugetul alocat pentru 2012 Academiei Bulgare de Ştiinţe se cifrează la 27,6 milioane de euro, în condiţiile în care suma necesară pentru funcţionarea acesteia este de cel puţin 48,5 milioane de euro. Angajaţii institutelor Academiei lucrează deja cu salariile reduse, ei fiind plătiţi pentru numai trei săptămâni de lucru pe lună.
Academia de Ştiinţe bulgară a anunţat că intenţionează să dea în judecată statul la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, în cazul în care Guvernul nu revizuieşte bugetul alocat pentru anul viitor.
Prognozele meteorologice elaborate de institutul de specialitate bulgar ar putea fi suspendate de la 1 noiembrie, din cauza reducerilor bugetare, a avertizat preşedintele Academiei Bulgare de Ştiinţe, Nikola Sabotinov, citat de site-ul Novinite.com.
Sabotinov a afirmat că Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie a avertizat asupra riscului de suspendare a activităţii, însă până în prezent nu a fost găsită nici o soluţie care să permită finanţarea elaborării prognozelor.
El a adăugat că şi institutul de geofizică al Academiei se confruntă cu aceeaşi problemă, iar monitorizarea activităţii seismice pe