Legea asistenţei sociale este blocată în Senatul României încă de la sfârşitul lunii iunie. Opoziţia a blocat votul asupra acestui act normativ fie pe cale procedurală fie prin asigurarea lipsei de cvorum necesar unui vot în Camera Superioară.
Liderul senatorilor PD-L, Cristian Rădulescu, afirmă la RFI că ministrul muncii a venit în Senat de nu mai puţin de opt ori şi a acceptat toate amendamentele opoziţiei. În acest context, Rădulescu declară că opoziţia face un rău ţării pentru că adoptarea legii a fost asumată faţă de instituţiile europene. La RFI, liderul PDL nu a exclus posibilitatea asumării răspunderii pe acest act normativ.
„Este foarte clar că opoziţia doreşte să blocheze acest act nu pentru că nu i-ar fi fost acceptate amendamentele care ar fi îmbunătăţit acest act, ci pentru a face un rău actualei majorităţi, actualului guvern şi fără a ţine seamă că prin aceasta fac un rău ţării. Ştiu şi ei la fel de bine ca noi, că adoptarea acestui act normativ este o condiţionalitate faţă de organismele europene. Ar fi trebuit să-l avem gata peste câteva zile”, a explicat Cristian Rădulescu în contextul apropierii termenului de aprobare tacită a legii în Senat.
„Pentru asistenţa socială, termenul de aprobare tacită e pe 3 noiembrie, deci mai e foarte puţin până atunci, după care merge la Cameră unde procedurile sunt mai simple şi majoritatea e mai uşor de obţinut. Sigur că şi acolo vor fi mari lupte pe procedură, opoziţia încercând să dinamiteze această lege. Şi atunci să vedem... S-ar putea chiar ca Guvernul să trebuiască să-şi asume răspunderea”, a avertizat Rădulescu. AUDIO: Cristian Rădulescu despre posibilitatea asumării răspunderii
Legea asistenţei sociale este blocată în Senatul României încă de la sfârşitul lunii iunie. Opoziţia a blocat votul asupra acestui act normativ fie pe cale procedurală fie prin asigurarea lipsei de cvorum