Nicole Krauss (37 de ani) vorbește despre ce înseamnă să fii scriitoare și despre cum digitalizarea modifică mintea oamenilor. În 2010, revista „The New Yorker" a inclus-o pe Nicole Krauss printre cei mai buni 20 de scriitori americani sub 40 de ani. Acesta este al doilea interviu pe care scriitoarea îl acordă pentru „Adevărul literar şi artistic".
Primul său roman, „Man Walks Into a Room"/„Un bărbat intră în cameră" (2003), este desemnat cartea anului de ziarul „Los Angeles Times". Romanul „The History of Love"/„Istoria iubirii" (2005) este tradus în peste 30 de ţări şi ajunge printre finaliştii Orange Prize for Fiction (2006). Cel de-al treilea roman, „Great House", apare în 2010.
Krauss publică proză scurtă şi în revistele „Esquire" şi „The New Yorker". Este căsătorită cu scriitorul Jonathan Safran Foer. Au doi copii. Cel mai recent roman al său tradus în româneşte este „Un bărbat intră în cameră", romanul său de debut.
„Un bărbat intră în cameră" e o poveste despre trecut, viitor şi memorie. Sunt subiecte ambiţioase pentru un debut. De ce le-ai ales?
Ideea mi-a venit destul de repede. Mi-am amintit că citisem un articol într-un ziar vechi despre un bărbat în vârstă care s-a ridicat dintr-o dată de la birou şi-a plecat, dispărând. A fost găsit la multe state distanţă. Avea o tumoare pe creier care îl făcea să-şi piardă memoria, exact ca personajul principal din carte. A fost operat, însă nu şi-a mai revenit... Aşa că m-am gândit: cum ar fi dacă ar exista o persoană a cărei viaţă adultă i-a fost ştearsă din minte? Cine-ar mai fi? Cine-ar deveni?
Ideea lipsei de trecut ţi-a dat libertate?
Pe măsură ce scriam, am descoperit mai multe lucruri. Îmi plăcea mult ficţiunea, mă simţeam bine cu ea. Dar am descoperit şi că situaţia era mult mai înspăimântătoare decât mi-aş fi imaginat... Conceptual, e o eliberare să nu mai ai trecut. Dar,
