Balul Bobocilor de la Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia s-a desfăşurat joi după-masa, la Restaurantul „Mercur”. Spectacolul, prezentat de elevii Alexandra Bărbănțan și Teofil Slevaș, a început la ora 18.00, în prezența a peste 500 de invitați, elevi și profesori ai liceului.
Evenimentul a fost organizat, anul acesta, de clasele a XI-a. Spre deosebire de ediția precedentă, balul bobocilor a avut parte și de susținerea și participarea unor profesori. Rezultatul acestei colaborări dintre elevi și cadrele didactice nu a lăsat loc de prea multe critici.
După ce au fost prezentați, cei mai curajoşi dintre boboci au fost supuși la diferite probe. Mai grele, mai distractive, acestea au permis juriului să aleagă câștigătorii concursului. Astfel, marii câștigători ai acestei ediții au fost:
În cadrul spectacolului, a cântat interpretul de muzică populară, Cătălin Hașa, absolvent al seminarului, precum și eleva Maria Uțiu. După încheierea spectacolului, organizatorii au oferit câteva gustări, care au oferit energie pentru petrecerea ce a urmat.
Serafim ARMANCA
URL scurt: http://alba24.ro/?p=49849
Balul Bobocilor de la Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia s-a desfăşurat joi după-masa, la Restaurantul „Mercur”. Spectacolul, prezentat de elevii Alexandra Bărbănțan și Teofil Slevaș, a început la ora 18.00, în prezența a peste 500 de invitați, elevi și profesori ai liceului.
Evenimentul a fost organizat, anul acesta, de clasele a XI-a. Spre deosebire de ediția precedentă, balul bobocilor a avut parte și de susținerea și participarea unor profesori. Rezultatul acestei colaborări dintre elevi și cadrele didactice nu a lăsat loc de prea multe critici.
După ce au fost prezentați, cei mai curajoşi dintre boboci au fost supuși la diferite probe. Mai grele, mai distractive, acestea au permis juriului să aleagă câștigător