Medic pensionar, d-l Aristide T. din Ploiesti si-a tratat ani de zile o depresie recurenta cu ajutorul medicamentelor alopate.
Le recomandase el insusi pacientilor sai, crezand cu tarie in eficienta lor. Vazand ca boala persista, intr-o zi s-a gandit sa descopere singur procedee ale vietii imediate despre care simtea ca ii sunt de-ajutor. Incet-incet, tabletele cu litiu de pe noptiera au disparut si barbatul, pe atunci in varsta de 60 de ani, a simtit cum tristetea il paraseste, lasand in locul ei o stare de bine sufletesc si trupesc. Cititor fidel al "Formulei AS", ploiesteanul plecat de o vreme in Australia, la fiul sau, ne-a transmis experienta traita intr-o scrisoare, menita sa le fie de folos nenumaratilor oameni chinuiti de depresie, aceasta boala "care musca din noi pe tacute, indoliindu-ne mintea si sufletul". O relatare despre binecuvantarea naturii, a miscarii si a frumosului, a iubirii si-a prieteniei, pentru care ii multumim.
Miscarea
Dintotdeauna, miscarea a fost pentru mine unul din principalii sustinatori in fazele depresive. Dupa iesirea la pensie, cand m-am mutat la tara, in casa parintilor mei, am practicat, in special, alergarea si mersul pe bicicleta. Am constatat din experienta ca, dupa circa 30 de minute, apare un efect antidepresiv evident. Mergeam cu bicicleta mai ales dupa-amiaza, fiindca atunci simteam o revigorare vizibil mai puternica decat dimineata si, in plus, dispozitia buna pe care o aveam se prelungea pe tot parcursul serii. De regula, in aceste zile, descurajarea si tristetea nu-mi mai reveneau sau, cel putin, nu intr-o forma greu suportabila. In ce priveste alergarea, am recurs la ea de sase-sapte ori pe saptamana. Pentru un om sanatos n-ar fi nici o problema, insa pentru un depresiv inseamna deja un exces. Cate o ora, de trei-patru ori pe saptamana, este suficient ca sa evadezi din depresie pentru
